”Ucigașul de Pantsir”, BAYRAKTAR. Pagubele făcute Rusiei cu DRONELE turcilor

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

În timp ce convoaie militare rusești de zeci de kilometri avansează spre Kiev, armata ucraineană încearcă să le producă pagube prin orice mijloace.

O coloană de tancuri ruseşti a fost depistată în noaptea de luni spre marți afara Kievului. Convoiul se întinde pe o lungime de 64 de km. Imaginile din satelit au fost transmise de compania de supraveghere Maxar.

Între timp, Forțele Aeriene ucrainene uzează toate armele de care dispune pentru a-i încetini pe invadatorii ruși.

Iar dronele Bayraktar TB2, achiziționate din Turcia, sunt printre armele care provoacă cele mai multe pagube echipamentelor armatei ruse.

În ultimele zile au apărut mai multe imagini în care dronele Bayraktar TB2 distrug tehnică militară rusească.

Forțele Aeriene au postat pe Facebook mai multe videoclipuri în care drone Bayraktar TB2 distrug sisteme de rachete BUK, în regiunea Kiev și în Jîtomir.

Șeful forțelor aeriene ucrainene, locotenentul general Mîkola Oleshciuk, a numit dronele Bayraktar TB2 „dătătoare de viață” într-o postare pe Facebook.

Un videoclip postat pe Twitter de Ambasada Ucrainei la Ankara arăta cum un convoi de peste 10 vehicule este cuprins de flăcări și fum. Ambasada a mai postat pe Twitter două videoclipuri făcute pe geamul unui vehicul în mișcare, care arată epava carbonizată de vehicule militare, scrie WSJ.

Forțele aeriene ucrainene au confirmat că unul dintre aceste videoclipuri înfățișa rezultatul unei lovituri TB2 în orașul Chornobaivka, din sudul Ucrainei, o zonă care a suferit lupte serioase în ultimele două zile.

Citește și: Rusia AMENINȚĂ Societe Generale cu confiscarea activelor. DOUĂ bănci, prezente și în România, cu expuneri de ZECI de miliarde

Convoi de 64 de km

Imaginile din satelit realizate de compania Maxar prezintă un convoi militar rusesc la nord de Kiev, care se întinde pe aproximativ 64 km. Convoiul este substanţial mai mare faţă de raportările iniţiale făcute în cursul zilei de luni.

Maxar a declarat că în sudul Belarusului, la mai puţin de 32 km nord de graniţa cu Ucraina, au fost observate alte forţe terestre şi unităţi de elicoptere sol-aer.

Coloana conţine sute de vehicule blindate, tancuri, artilerie şi vehicule de sprijin logistic, relatează Reuters.

Totodată, marți, au intrat în Ucraina și trupe belaruse, alături de cele rusești.

Armata din Belarus a intrat în regiunea Cernihiv, aconfirmat de Vitaly Kirillov, speaker al departamentului regional al forțelor de apărare „Sever”,  scrie Mediafax.

„Belarus a intrat în război. Trupele belaruse au intrat în regiunea Cernihiv", se arată în comunicat.

Locuitorii din Mykhailo-Kotsiubynsky raportează că la ora 11:30 a.m. a trecut un convoi bielorus de 33 de vehicule, dintre care 11 erau vehicule Grad.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel