Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a demisionat din funcție

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Kecskes Simionca, a demisionat din funcție.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Kecskes Simionca, membru al Partidului Mişcarea Populară (PMP), a demisionat din funcţie, transmite Agerpres.

Demisia apare menţionată în cadrul unui proiect de hotărâre introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu judeţean, unde se precizează că vicepreşedintele a renunţat la funcţie în data de 25 martie şi că va continua să îşi exercite mandatul de consilier judeţean până la terminarea acestuia.

PMP Bistriţa-Năsăud a decis să nu mai formeze majoritatea în Consiliul Judeţean cu PSD



Gestul lui Ciprian Kecskes Simionca vine la o lună după ce preşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, care îi este cumnat, a anunţat într-o conferinţă de presă că organizaţia pe care o conduce a decis să nu mai formeze majoritatea în Consiliul Judeţean cu PSD, după ce singurul primar al lor, Lucian Tarniţă, din comuna Cetate, a părăsit partidul în favoarea social-democraţilor.

Proiectul de hotărâre introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud menţionează doar constatarea vacantării funcţiei, nu şi alegerea unui nou vicepreşedinte.

La alegerile locale de acum patru ani, PMP Bistriţa-Năsăud a reuşit să obţină patru locuri de consilier judeţean şi, în urma alianţei formate cu PSD, o funcţie de vicepreşedinte. Cea de-a doua funcţie de vicepreşedinte este ocupată de Camelia Tabără, de la PSD. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel