Campanie masivă de falsificare: Locuitorii din Mariupol sunt obligați să mintă pentru a primi DESPĂGUBIRI

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică
Mariupol
Mariupol

Rusia ar genera zeci de mii de mărturii scrise despre „atrocitățile armatei ucrainene”, folosind tehnici de șantaj.

Autoritățile ucrainene avertizează că Rusia pregătește în Mariupol un fals masiv, bazat pe așa-numitele ”declarații ale martorilor”, în urma cărora Kremlinul va putea să vehiculeze scenariul că orașul a fost distrus de armata ucraineană.

Declarațiile scrise ar urma să fie întocmite în scris de către locuitorii din Mariupol care au rămas în oraș, arată Petro Andriușcenko, într-o postare pe canalul său de Telegram consilierul primarului din Mariupol, relatează publicația ZN.

Cum funcționează schema rușilor

Pentru a desfășura o astfel de operațiune, ocupanții ruși au anunțat începerea înregistrării pentru despăgubiri pentru locuințe distruse sau pentru pierderea unui membru al familiei.

Astfel, pentru locuințe se vor plăti 500 de mii de ruble (aproximativ 6 mii de dolari), în timp ce pentru pentru fiecare membru de familie decedat se vor acorda 3 milioane de ruble (aproximativ 33 de mii de dolari). 

Înregistrarea cererilor de despăgubire se efectuează în incinta școlii Nr.9, arată consilierul primarului. 

- Cu toate acestea, atunci când depun o declarație scrisă, locuitorii din Mariupol trebuie să afirme că  proprietatea „a fost distrusă de armata ucraineană”, iar rudele „au fost ucise de armata ucraineană”  -- a spus Andriușcenko. 

Dacă nu există această mențiune, ocupanții avertizează că nu vor exista compensații.

Ținând cont de presiunea psihologică și de blocajul informațional, locuitorii din Mariupol depun cereri cu mențiunile cerute de ruși.

Drept urmare, Rusia primește zeci de mii de „mărturii” scrise de mână despre „atrocitățile armatei ucrainene”, pe care le va folosi pentru a influența opinia internațională.

Există mari semne de întrebare privind capacitatea Rusiei de a realiza compensațiile. Astfel, Rusia ar trebui să cheltuiască cel puțin 2,5 miliarde de dolari pentru a-și îndeplini promisiunile făcute doar la Mariupol, iar în starea actuală a economiei, nu există astfel de resurse. 

Între timp, Ucraina acuză că peste 2.000 de oameni sunt ținuți în condiții inumane în cea mai mare tabără de filtrare.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel