Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic! Iranul avertizează că nu va accepta "solicitări excesive" pe tema programului său nuclear

Autorul articolului: Gabriel Nuta | Dată: 04 noi, 23:12 | Categorie: Politică

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a avertizat, joi, ţările occidentale, inclusiv Statele Unite, că nu va accepta "solicitări excesive" în cursul negocierilor pe tema Acordului nuclear, care vor fi reluate după cinci luni de întrerupere.

"Nu vom pleca de la masa negocierilor, dar ne vom opune oricăror solicitări excesive care ar afecta interesele poporului iranian", a declarat Ebrahim Raisi, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului The Times of Israel.

"Nu vom face niciun pas înapoi de la protejarea intereselor cetăţenilor iranieni, dar vom continua eforturile de anulare a sancţiunilor şi luăm măsuri pentru a obţine eliminarea acestora", a subliniat Ebrahim Raisi.

Administraţia Joseph Biden a exprimat speranţa, miercuri, că Iranul va avea o abordare constructivă la negocierile internaţionale privind relansarea Acordului nuclear, care vor fi reluate pe 29 noiembrie. Delegaţia SUA va fi condusă de emisarul special pentru Iran, Robert Malley.

"Sperăm că Iranul va fi pregătit să negocieze şi va avea o atitudine de bună-credinţă", a declarat miercuri Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington. Ned Price a afirmat că Administraţia de la Washington este convinsă că se poate ajunge rapid la o soluţie pentru relansarea Acordului nuclear iranian.

SUA speră că Iranul va avea o atitudine constructivă la negocierile pe tema programului nuclear

Citește și: Roboții predau engleza în școlile din Coreea de Nord. Kim-Jong Un dorește avansul tehnologic

Administraţia Joseph Biden a exprimat speranţa, miercuri, că Iranul va avea o abordare constructivă la negocierile internaţionale privind relansarea Acordului nuclear, informează agenţia Reuters.

Negocierile internaţionale pe tema Acordului nuclear iranian vor fi reluate pe 29 noiembrie. Delegaţia SUA va fi condusă de emisarul special pentru Iran, Robert Malley.

"Sperăm că Iranul va fi pregătit să negocieze şi va avea o atitudine de bună-credinţă", a declarat miercuri Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Ned Price a afirmat că Administraţia de la Washington este convinsă că se poate ajunge rapid la o soluţie pentru relansarea Acordului nuclear iranian.

Iranul a anunţat deja că va reveni la negocierile internaţionale pe tema programului nuclear.

Administraţia de la Teheran a cerut Statelor Unite să modifice abordarea în negocieri. "Administraţia Joseph Biden trebuie să ia o decizie: fie vrea să menţină moştenirea lăsată de Donald Trump, fie vrea să o construiască pe a lui Joseph Biden. Este o decizie pur politică. Nu avem prea mult timp la dispoziţie", a declarat recent Saeed Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul nuclear din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a transmis că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului. Iranul a condiţionat revenirea la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de Statele Unite.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite