Rusia va prezenta curând NATO o propunere de pact de securitate

radiodcnews Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Rusia propune un pact de securitate către NATO.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi că Rusia va prezenta în curând NATO o propunere privind garanţii de securitate care să fie obligatorii pentru toţi semnatarii, scrie agenţia EFE, scriu jurnaliștii de la Agerpres.

Ce a declarat Serghei Lavrov



Vom formula în curând propuneri concrete către colegii noştri occidentali şi sperăm că le vor lua în serios, a declarat Lavrov la conferinţa de presă după încheierea reuniunii ministeriale anuale a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Acum nu doresc nici măcar să mă gândesc că Occidentul ar refuza să studieze (propunerea rusă). În opinia mea, toţi au putut să-l asculte pe preşedintele (Vladimir) Putin şi şi-au dat seama că propunerea noastră este serioasă şi acum o vom transpune pe hârtie, a adăugat şeful diplomaţiei ruse. El l-a parafrazat pe Putin, amintind că obiectivul Kremlinului nu este să obţină garanţii speciale pentru Rusia, ci garanţii colective.

Citește și: Aurescu: Poziția Rusiei, complet eronată. Scutul de la Deveselu are alt scop

Acuzații la adresa NATO că a ignorat cererile din partea Moscovei



Ministrul Lavrov a susţinut că activităţile militare ale Alianţei Nord-Atlantice în apropierea frontierelor ruse în Marea Neagră urmăresc doar să îngrădească Rusia şi a acuzat NATO că a ignorat timp de mai mult de doi ani cererile din partea Moscovei ca în timpul exerciţiilor militare să fie respectată distanţa între navele şi avioanele de luptă.

De asemenea, şeful diplomaţiei ruse a avertizat că Rusia va reacţiona dacă Occidentul va continua cu adoptarea unor sancţiuni infernale sub forma restricţiilor financiare. Este un drum care nu duce nicăieri şi, în final, aceste măsuri unilaterale ilegitime se vor întoarce împotriva celor care le-au iniţiat, consideră Lavrov.

Într-o declaraţie dată miercuri la primirea scrisorilor de acreditarea din partea a circa 20 de noi ambasadori, preşedintele Vladimir Putin a propus NATO iniţierea unor negocieri pentru ca Alianţa Nord-Atlantică să nu se extindă către Rusia, făcând astfel aluzie la Ucraina şi Georgia.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel