Planul inițial al lui Putin pentru Ucraina. Oamenii rușilor, infiltrați adânc în structurile Kievului

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Când primele vehicule blindate ale armatei ruse au ajuns în inima centralei nucleare de la Cernobîl pe 24 februarie, aceste au fost întâmpinate de trupele ucrainene însărcinate cu apărarea instalației. În mai puţin de două ore, fără luptă, cei 169 de membri ai Gărzii Naţionale Ucrainene au depus armele.

În doar două ore, Rusia a pus mâna pe Cernobîl, o zonă cheie pentru sistemul de apărare, situată la nici 100 de km de Kiev. Operațiunea reușită de Cernobîl contrastează evident cu mersul războiului, în care rușii fac progrese minore împotriva apărătorilor ucraineni.

Totuși, o investigație Reuters a arătat că succesul Rusiei la Cernobîl nu a fost un accident.

Operațiunea a făcut parte dintr-un plan pe termen bine pus la punct al Kremlinului de a-și infiltra spionii în structurile guvernului ucrainean.

Reuters a discutat cu zeci de oficiali din Rusia și Ucraina și a analizat documentelor instanțelor ucrainene și declarațiile anchetatorilor privind reacția oamenilor care lucrau la Cernobîl.

Publicația a ajuns la concluzia că infiltrarea rusă a fost mult mai serioasă decât este recunoscut public.

- Pe lângă inamicul extern, din păcate avem un inamic intern, iar acel inamic este la fel de periculos - a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului Ucrainean pentru Securitate și Apărare Națională, o structură similară CSAT-ului.

La începutul invaziei, a spus Danilov, Rusia avea agenți în sectoarele cheie ale Ucrainei, de apărare, securitate și aplicare a legii. El a refuzat să dea nume, dar a spus că astfel de trădători trebuie „neutralizați” cu orice preț.

Documentele și mărturiile instanței, publicate de Reuters, dezvăluie că un rol important în conspirație l-a jucat șeful securității de la Cernobîl, Valentin Vitera , care se află acum în arest și este cercetat. Un extras din registrele cercetărilor preliminare, văzut de Reuters, arată că Viter este suspectat de trădare, acuzație pe care avocatul său o consideră neîntemeiată. În declarația făcută anchetatorilor, Viter a spus că în ziua invaziei a avut o convorbire telefonică cu comandantul unității Gărzii Naționale. Viter l-a sfătuit pe comandant să nu-și pună unitatea în pericol, spunându-i: „Menajează-ți oamenii”.

O sursă care susține că a avut acces la planurile de invazie ale Kremlinului a declarat pentru Reuters că agenți ruși au fost dislocați la Cernobîl încă de anul trecut pentru a mitui oficiali și a pregăti terenul pentru o preluare rusă, care ar trebui să fie fără victime.

Reuters nu a putut verifica detaliile acestei afirmații, din surse independente.

Cu toate acestea, Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei a declarat că investighează un fost oficial înalt al serviciilor de informații, Andriy Naumov, sub suspiciunea de trădare pentru că a transmis secrete de securitate despre Cernobîl unei țări străine. Avocatul lui Naumov a refuzat să comenteze.

Surse familiare cu planurile Kremlinului au dezvăluit că Moscova mizează pe activarea ”agenților adormiți”, în cadrul aparatului de securitate ucrainean.

Un caz cel puțin dubios, care pare să susțină declarațiile privind planul minuțios al rușilor, prin care doreau să elimine conducerea legitimă de la Liev, este ce al lui Denis Kireev. Acesta era un oficial de rang mediu, un consultant care a însoțit delegația ucraineană la discuțiile cu rușii.

La câteva ore de la încheierea discuțiilor, Kireev a fost împușcat în circumstanțe misterioase, fiind suspectat de trădare. Surse politice au declarat pentru UkrainskaPravda că Serviciul ucrainean de informații (SBU) avea dovezi clare ale trădării lui Kireev, inclusiv conversații telefonice.

Reuters mai scrie că sursele sale au confirmat rapoartele serviciilor de informații occidentale conform cărora Kremlinul îl pregătea pe Oleg Tsaryov, un hotelier, să conducă un guvern marionetă la Kiev.

Totodată, fostul procuror-șef al Ucrainei a dezvăluit pentru Reuters în iunie că politicianul ucrainean Viktor Medvedchuk, un prieten al lui Putin, avea un telefon criptat pentru a putea comunica cu Kremlinul.

Tsaryov a spus că raportul Reuters despre modul în care s-a desfășurat operațiunea Moscovei nu are „nicio legătură cu realitatea”. Avocatul lui Medvedchuk a refuzat și el să comenteze, în timp ce clientul său se află într-o închisoare ucraineană în așteptarea procesului pentru acuzații de trădare care datează dinainte de invazia rusă.

Deși Rusia a ocupat rapid Cernobîl, planul său de a prelua puterea la Kiev a eșuat. Mai multe surse din Rusia și Ucraina susțin că agenții adormiți,  instalați de Moscova nu și-au făcut treaba, secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Danilov, a spus că agenții și liderii lor credeau că Ucraina este slabă, ceea ce a fost o „amăgire maximă”.

Oamenii pe care se bazează Kremlinul în Ucraina și-au supraestimat influența în anii care au precedat invaziei, au spus patru surse familiare cu planurile Kremlinului. Kremlinul s-a bazat pe „clovni – care știau ceva, dar spuneau mereu doar ce dorea conducerea de la Moscova să audă pentru că altfel nu erau plătiți”, a spus una dintre cele patru surse menționate, de altfel apropiată conducerii separatiste din estul Ucrainei.

Totuși, infiltrarea serviciilor secrete ruse a reușit să realizeze un lucru: a semănat neîncrederea în Ucraina și a scos la iveală defecte majore ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) al Ucrainei, care are 30.000 de oameni, care împărtășește o istorie complicată cu Rusia și are acum sarcina să vâneze trădătorii și colaboratorii. în propriile sale rânduri...

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel