Ludovic Orban cere desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Acuze la adresa liderilor Camerei Deputaţilor şi Senatului

Autorul articolului: Florin Ravdan | Dată: 03 oct 2022, 16:14 | Categorie: Politică
Facebook Ludovic Orban
Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban îi acuză pe Marcel Ciolacu şi Alina Gorghiu că ţin proiectul desfiinţării pensiilor speciale ale parlamentarilor în sertar. 

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a cerut, luni, dezbaterea proiectului de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, acuzându-i pe liderii celor două camere ale Legislativului că ţin acest proiect "în sertar".

"Somăm conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului să convoace şedinţa Birourilor Permanente reunite pentru a da drumul la proiectul de lege pe care l-am depus pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Am depus acest proiect de lege încă din iunie. Pe toată perioada vacanţei parlamentare, toţi foştii parlamentari care se află la pensie au beneficiat de pensie specială. În continuare, atât Ciolacu, cât şi Alina Gorghiu, care este preşedinte interimar la Senat, ţin acest proiect de lege în sertar şi refuză să îl introducă în dezbaterea Parlamentului. Ei trebuie să transmită proiectul de lege către Comisia de statut, care trebuie să întocmească raport. Şi după ce Comisia de statut întocmeşte raport, trebuie dezbătut în plen", a spus Orban, într-o declaraţie acordată presei la finalul Consiliului Naţional al partidului Forţa Dreptei, desfăşurat la Palatul Parlamentului.

El a reamintit că a fost deja votată o lege care prevede desfiinţarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor, dar proiectul respectiv a fost declarat neconstituţional de către CCR.

"Deja a existat o dată actul de voinţă, s-a votat în unanimitate desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor în februarie 2021, când eram preşedintele Camerei. Dacă într-adevăr au voinţa politică de a desfiinţa aceste pensii parlamentare, îi somez să îşi facă datoria, să convoace birourile permanente reunite şi să introducă pe ordinea de zi acest proiect de lege, să sesizeze Comisia de statut şi imediat după finalizarea termenului de raport să intre în dezbaterea plenului celor două Camere", a mai spus Orban, citat de Agerpres. 

În august, Orban cerea alegeri 

”Dacă alegeri nu sunt, democrație nu este

Am luat decizia de a da în judecată guvernul pentru a obține o hotărâre judecătorească care să oblige guvernul să respecte legea și să organizeze alegeri locale în cele peste 40 de localități unde s-a vacantat funcția de primar sau a fost dizolvat consiliul local.

Deși guvernul a primit încă de anul trecut adrese oficiale de la AEP prin care a fost informat de faptul că multe localități au rămas fără primar, acesta a refuzat să emită hotărârile de guvern pentru organizarea alegerilor. Nu există atentat mai grav la adresa democrației decât refuzul de a organiza alegeri. Singura sursă de legitimitate pentru aleși este votul acordat de cetățeni. Cine nesocotește dreptul de vot al oamenilor este un dușman al democrației.Astăzi am înregistrat la guvern plângerea prealabilă, după care, dacă guvernul nu adoptă hotărârea de organizare a alegerilor locale, mă voi adresa instanței de contencios administrativ.

Cere sancțiuni pentru membrii Guvernului

Le-am atras atenția membrilor guvernului că voi solicita instanței pe lângă hotărârea de obliga guvernul să organizeze alegeri locale și sancțiuni pecuniare pentru membrii guvernului pentru fiecare zi întârziere față de termenul legal de 90 de zile și, de asemenea, anularea actelor administrative emise de primarii interimari după expirarea acestui termen de 90 de zile în care guvernul era obligat de lege să organizeze alegeri.

”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”

Dacă acceptăm ca guvernul să calce în picioare Constituția, legile țării și democrația în cazul alegerilor locale, ne putem aștepta oricând ca puterea să facă lucrul acesta și cu celelalte tipuri de alegeri- parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, spune un proverb românesc. Cine nu face alegeri locale astăzi, mâine nu va face nici alegeri parlamentare sau prezidențiale.

Devine tot mai evident că actuala putere se îndepărtează tot mai mult de valorile democratice. Nu putem sta cu mâinile în sân și să contemplăm pasivi derapajele tot mai grave ale PSDNL față normele și principiile democratice. Avem datoria să ne batem pentru drepturile noastre, să folosim toate mijloacele legale și constituționale pentru a îi determina să revină în cadrul democratic.” a scris Ludovic Orban, pe Facebook. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite