Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, reacție după ce a fost rechemat de Iohannis

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, reacție după ce a fost rechemat de Iohannis / Facebook Luca Niculescu
Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, reacție după ce a fost rechemat de Iohannis / Facebook Luca Niculescu

Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, a reacționat după ce a fost rechemat de Klaus Iohannis.

Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu a transmis un mesaj, după ce a fost rechemat în țară. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul după 6 ani de mandat al ambasadorului Luca Niculescu, scrie Realitatea.net.

"A fost o mare onoare să reprezint România în Franța timp de peste șase ani. În toată această perioadă, am lucrat zilnic pentru ca relația atât de specială dintre București și Paris să fie și mai strânsă, ca legăturile dintre noi să fie și mai puternice, în toate domeniile. Pentru că, fie că vorbim despre politică, economie, cultură, apărare, societate civilă, parteneriate între localități – nu există un singur sector în care relațiile noastre să nu fie de o mare intensitate. Când vine vorba despre Franța, "românii au memoria inimii", după cum spunea Titulescu.

Luca Niculescu: A fost un privilegiu să reprezint România în Principatul Monaco și Principatul Andorra

A fost, de asemenea, un privilegiu să reprezint România în Principatul Monaco și Principatul Andorra. Iar, dincolo de chestiunile bilaterale, am avut marea șansă sa promovez alte dosare pasionante – cum ar fi aderarea la OCDE, unde procesul a început cu succes. Sau relația tot mai puternică cu Organizația Internațională a Francofoniei.Voi spune puțin despre acești șase ani acum, chiar dacă ar fi foarte multe de spus, atât de bogați au fost. Cred că, dintre toate experiențele de aici, cel mai mult m-au marcat întâlnirile cu oamenii.

"O etapă se apropie de sfârșit, o alta se pregătește să înceapă"

Au fost sute de întâlniri memorabile cu francezi și români, oameni datorită cărora conexiunile dintre țările noastre sunt aparte. Le mulțumesc pentru că au împărtășit cu mine trăirile și experiențele lor și că am putut lucra împreună. Le mulțumesc românilor din Franța, de la care am avut atât de învățat. Dar lista celor cărora ar trebui să le mulțumesc e foarte-foarte lungă. Așa că mă voi opri doar la mulțumirile pentru extraordinarii colegi de la Ambasadă, fără de care nu am fi realizat ce am realizat în acești ani.

O etapă se apropie de sfârșit, o alta se pregătește să înceapă. Și va fi tot pentru România.", a transmis Luca Niculescu pe pagina sa de Facebook. 

Mesajul său vine după ce Luca Niculescu a fost rechemat în țară din postul de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, în Principatul Andorra și în Principatul Monaco. Acesta a fost numit pe post în urmă cu peste 6 ani, în ianuarie 2016. Președintele Klaus Iohannis a semnat luni, 11 iulie, Decretul de rechemare a ambasadorului din Franța.

România numește noi ambasadori la UE și NATO

Ministerul Afacerilor Externe a schimbat doi ambasadori, așa cum era de așteptat încă din luna noiembrie. Raluca Iulia Matei este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și a fost desemnată pentru a conduce Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Dănuț Sebastian Neculăescu este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și va conduce Delegația Permanentă a României pe lângă NATO. Vezi mai mult despre acest subiect  AICI.

 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel