Guvernul urmează să aprobe, luni, proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor (surse)

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Bugetul de stat pentru anul viitor ar putea fi aprobat luni. 

Proiectul legii bugetului de stat pentru 2022 ar urma să fie pus în transparenţă publică vineri, iar lunea viitoare să fie aprobat de Cabinetul Ciucă pentru a fi transmis spre dezbatere şi adoptare în Parlament, au informat, marţi, surse guvernamentale, scrie Agerpres. 

Potrivit surselor citate, deficitul bugetar asumat ar urma să fie de 5,84% pe cash şi de 6,2% pe ESA. Anul viitor, salariile în sectorul bugetar nu vor creşte, excepţie urmând să facă o parte din personalul medical - infirmiere şi brancadieri, dar şi personalul din Educaţie, au indicat sursele guvernamentale.

Conform acestora, pensiile militare nu vor creşte anul viitor, cu excepţia celor cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, care ar urma să fie indexate, ca şi pensiile civile. Plata pensiilor aleşilor locali va fi prorogată.

Majorare pensii. Guvernul urmează să adopte miercuri OUG

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, majorarea punctului de pensie la 1.586 de lei, de la 1 ianuarie 2022, scrie Agerpres. 

Totodată, proiectul de OUG prevede că, "începând cu anul 2023, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică". "Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", stipulează actul normativ.

Pe ordinea de zi



Pe ordinea de zi a reuniunii de miercuri a Cabinetului Ciucă se mai află proiecte de OUG care vizează măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare, modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru acordarea indemnizaţiei compensatorii pentru persoanele cu handicap şi modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Guvernul urmează să discute şi mai multe proiecte de hotărâre, dintre care unul vizează aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2022.

Citește mai multe aici!

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel