Geoană, NATO: Schimbăm FUNDAMENTAL poziționarea în Flancul Estic. Modificări și din punct de vedere militar

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Mircea Geoană anticipează mutări majore ale NATO în Flancul Estic.

Mircea Geoană a declarat vineri, la B1TV, că sancțiunile împotriva Rusiei vor fi de o severitate nemaiîntâlnită.

De asemenea, Secretarul General al Alianței dezvăluie câteva dintre modificările substanțiale, pe care NATO le va face pentru a contracara acțiunile agresive ale Rusiei.

”Simplul asalt a unei astfel de facilități (centrala atomo-electrică de la Zaporijia n.r.) este o acțiune nesăbuită. Ea se concurează cu retorica foarte agresivă a președintelui Putin, care reprezintă o manieră neobișnuită de a exercita presiune. Din punct de vedere al NATO, care este o alianță nucleară, nu am decretat o creștere de alertă a forțelor noastre nucleare, nu sesizăm, în termeni practici, în Federația Rusă, elemente care să ne conducă către astfel de decizii. Considerăm că (declarațiile președintelui rus n.r.) fac parte din arsenalul de intimidare și comunicare strategică, pe care FR o exercită foarte agresiv.”

Repoziționare strategică 

Mircea Geoană dă de înțeles că vom asista la rearanjări de forțe NATO în Flancul Estic, probabil fiind vizate România, Polonia și statele baltice.

”Sancțiunile aplicate de Occident și de aliații noștri like-minded produc, în fiecare secundă, pagube incalculabile la adresa economiei FR. Să ai rubla pierzând 40% din valoare în câteva zile, să ai piețele de capital, practic, prăbușindu-se, să vezi acțiunile companiile companiilor rusești fiind, practic, netranzacționabile, să vezi tot ce înseamnă sancțiuni tehnologice.

Pe lângă costul economic și financiar, un lucru a început să fie discutat la nivel de NATO, continuă la nivelul miniștrilor apărării. Vom schimba în mod fundamental modul în care ne vom așeza forțele și resursele în Flancul Estic și această schimbare de paradigmă strategică pe care Federația Rusă a introdus-o în Europa va produce modificări și din punct de vedere militar, din partea NATO.

Sancțiunile: ”Prețul este colosal”

Geoană declară că sancțiunile vor produce pagube uriașe Rusiei.

”Aș spune că costul pe care îl vedem în acest moment este masiv, este un cost care va fi susținut pe termen mediu și lung împotriva Federației Ruse. De aceea aș spune că izolarea FR este cea mai importantă din istoria națiunii ruse, este mai masivă și mai costisitoare decât Războiul Rece și acest cost îi va face pe cei lucizi din Federația Rusă să realizeze că acest război ilogic este extrem de costisitor. Ca să răspund scurt: prețul este colosal, fără precedent. Așa aș cataloga prețul pe care Rusia îl plătește astăzi pentru această acțiune nesăbuită”, a mai adăugat fostul ministru de externe.

Citește și: Război Ucraina. SUA trimite rachete PATRIOT în Polonia, dar RESPINGE planul ”MiG pentru F-16”

Numărul doi din NATO arată că vorbele președintelui Putin nu au fost dublate de o modificare operativă în rândul forțelor nucleare ruse.

”Retorica Rusiei este nesăbuită, este neobișnuită. Între puterile nucleare, încă din timpul Războiului Rece, există o linie de comunicare între Pentagon și Ministerul Apărării din Federația Rusă. Deci, sesizăm că, din punct de vedere comunicare strategică, publică, președintele Putin face astfel de declarații. În schimb, nu constatăm o activitate operațională neobișnuită la nivelul forțelor strategice ale Federației Ruse. De aceea, nici NATO nu și-a luat măsuri a gradului de alertă. Există evident trepte, cum este firesc, dar acum nu sesizăm decât o creștere nechibzuită, provocatoare și periculoasă a retoricii. Simplul fapt că vorbești despre așa ceva este profund periculos”, subliniază Geoană.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel