Zelenski spune de ce ar vorbi doar cu Putin: ”El decide totul” / Nu putem recuceri totul pe cale militară. ”Vrem să luptăm până la ultima suflare, dar nu până la ultimul om”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică
Zelenski
Zelenski

Președintele Ucrainei spune de ce vrea să se întâlnească doar cu Putin.

Președintele Volodimir Zelenski a explicat că nu ar fi ținut să negocieze doar cu omologul său rus Vladimir Putin, însă Rusia este un stat în care toate celelalte personalități politice nu decid nimic.

Într-un interviu cu publicația olandeză Nos, liderul de la Kiev arată că scena politică din Rusia nu permite altor persoane, în afară de Putin, să decidă nimic. Prin urmare, nu contează ce spune ministrul lor de externe, nu contează dacă Putin trimite o delegație să discute cu delegația Ucrainei.

„Întrebarea nu este ce vreau să negociez cu el (Putin – n.red.), problema este că nu există cu altcineva cu care să poți face înțelegeri”, arată președintele ucrainean.

"Toți acești oameni nu înseamnă nimic. El decide totul.", adaugă Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, Putin va fi obligat să se așeze la masa negocierilor dacă Ucraina va împinge Rusia la granițele de dinaintea invaziei din  24 februarie.

Momentan, spune el, nu există dialog.

Nu putem recuceri totul pe cale militară. Ar costa sute de mii de vieți

Ucrainenii sunt foarte motivați. ”Nu cred că Putin înțelege că oamenii care locuiesc aici nu vor să facă parte din Rusia. Iar Putin și-a supraestimat și armata”, crede Zelenski.

Acesta mai spune și că este conștient de realitatea din teren, care nu permite recucerirea întregului teritoriu doar pe cale militară.

”Pentru mine, a câștiga înseamnă a ne recâștiga tot teritoriul. Nu cred că ne putem recuceri tot teritoriul prin intervenție militară. Dacă alegem să facem asta, ne va costa sute de mii de vieți. Asta e sigur. Rusia pierde acum zeci de mii de oameni. Pe măsură ce războiul avansează, vor fi sute de mii (...)  Vrem să luptăm până la ultima suflare, dar nu până la ultimul om”, a mai spus președintele.

 

Despre arma nucleară

Într-o conferință de presă, susținută cu ceva timp în urmă, președintele Ucrainei a vorbit și despre diferența de abordare dintre Ucraina și Rusia în privința folosirii armei nucleare.

Volodimir Zelenski crede că Rusia va folosi arme nucleare dacă conducerea de la Kremlin ar pierde contactul cu realitatea, ”dar nu vrem să credem asta”, a subliniat președintele Ucrainei.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată în metroul din Kiev, Zelenski a răspuns dacă consideră că Rusia ar putea folosi arme nucleare și în ce condiții.

„Nu cred că în lumea de azi o persoană rațională poate folosi arme nucleare. Eu cred că acest lucru poate fi făcut doar atunci când o persoană pierde contactul cu realitatea, cu rațiunea. Prin urmare, dacă conducerea Federației Ruse nu a pierdut complet contactul cu realitatea, nu vor putea și nu vor folosi arme nucleare. Dar poate Rusia (să utilizeze arme nucleare - n.r.)? Ar putea. Dacă cred asta? Nu vreau să cred în astfel de lucruri, vă spun sincer", a spus președintele.

Întrebat fiind cum s-ar fi scris istoria dacă Ucraina ar fi deținut arme nucleare, Zelenski a susținut că țara sa nu ar folosi niciodată astfel de arme.

„Singurul lucru care este nedrept este că, deoarece acești oameni (conducerea Federației Ruse - n.red.) sunt practic capabili să facă astfel de pași (utilizarea armelor nucleare - n.red.), ei cred că alții pot face la fel. Deci, dacă ar fi existat (în Ucraina - n.red.) astfel de arme, riscurile ca Rusia să declanșeze războiul ar fi fost minimizate. Cred că da”, a subliniat președintele.

El a spus că, în orice caz, chiar dacă Ucraina ar fi avut astfel de arme, nu le-ar fi folosit niciodată. "Acest lucru este imposibil, pentru că suntem oameni raționali. Orice lider al statului nostru, dacă doar s-ar fi gândit să atingă acel buton, ar fi eliminat de societatea noastră. Eu aș fi fost primul dintre cei care ar fi oprit un astfel de lider", - a subliniat Zelenski.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel