Zaporoje. Comportament SUSPECT al primarului din Enerhodar: E speriat și le cere oamenilor ”să nu provoace” armata rusă

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Primarul din Enerhodar, Dmitri Orlov / Imagine din 2020, facebook
Primarul din Enerhodar, Dmitri Orlov / Imagine din 2020, facebook

Primarul din Enerhodar, orașul-cămin pentru lucrătorii Centralei Nucleare Zaporoje, pare a vorbi sub amenințarea forței.

Rusia pare că încearcă să liniștească populația ucraineană folosind metode mai puțin convenționale.

Primarul din Enerhodar, Dmitri Orlov, a făcut un apel către locuitorii orașului, în care a subliniat că armata rusă ”nu a împușcat în civili, iar dacă au tras, atunci a fost doar cu gloanțe oarbe”. Primarul cere populației să nu reziste și să nu ”provoce” forțele de ocupație. 

În același timp ce vorbește, primarul încearcă să nu se uite la cameră, are privirea lăsată plecată, se uită la masă și arată deprimat și speriat, scrie publicația LB

Energoatom presupune că videoclipul ar fi fost înregistrat sub amenințarea armei.

„Există o mare probabilitate ca discursul recent al primarului din Enerhodar să fi fost înregistrat sub țeava unei mitraliere. Fiți vigilenți! Verificați informația!", spune Energoatom, pe canalul său de telegram.

Ce mai spunea primarul

Primarul orașului Enerhodar, situat în apropierea Centralei Nucleare Zaporizhzhya, susține că situația este extrem de tensionată în urma atacului de noaptea trecută.

Primarul Dmytro Orlov a spus vineri că orașul nu are încălzire din cauza bombardamentelor.

„Din cauza avariilor pe care le-a suferit sistemul în timpul bombardamentelor nocturne, Enerhodar nu are încălzire. În prezent, încercăm să-l repornim”, a spus primarul, potrivit CNN.

Orlov a mai spus că persoanele care au petrecut noaptea în adăposturi subterane se pot reîntoarce acasă, dar recomandarea este să nu stea afară din cauza „situației extrem de tensionate”.

„Cu privire la situația din oraș, acum pe străzi este liniște, nu au fost văzuți străini. Cei care au stat în adăpost peste noapte, se pot întoarce acasă. Totuși, din cauza situației extrem de tensionate, le recomandăm să petreacă puțin timp afară și să stea în case”, a precizat primarul Orlov pe pagina de Facebook.

În noaptea de joi spre vineri, în zona centralei nucleare Zaporizhzhya au fost trase numeroase focuri de armă. Un incendiu a izbucnit la o clădire a complexului industrial.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel