”Ucraina este gata să ajute R. Moldova să expulzeze trupele ruse din Transnistria” - Kirilo Budanov, Șeful Direcției de Informații a Armatei

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării, Kirilo Budanov, a spus că Ucraina este pregătită să ajute Republica Moldova în privința situației trupelor Federației Ruse, staționate în Transnistria.

Budanov a subliniat că sprijină pe deplin R. Moldova în efortul de a expulza armata rusă de pe teritoriul său.

"Susțin dorința Moldovei de a scăpa de forțele de ocupație de pe teritoriul său. Iar noi, ca stat și ca serviciu special, vom face totul pentru a ajuta statul fratern să scape de ocupanți de pe pământul său", a declarat Kirilo Budanov, în cadrul programului TV, transmis de toate televiziunile, relatează Espreso.tv.

Declarațiile lui Budanov au fost făcute pe fondul semnalelor venite din partea lui Vitali Ignatiev, șeful diplomației autoproclamatei ”Republici Moldovenești Transnistrene” (”Pridnistrovskaia Moldovskaia Respublika”).

Acesta a reamintit că Transnistria vrea să obțină independența față de Moldova și, ulterior, să intre în componența Federației Ruse.

Dmitri Belyk, membru al Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat a Rusiei, a declarat același lucru.

În acest răstimp, autoritățile de la Chișinău încearcă să calmeze spiritele fără să trezească reacția Moscovei, care să acționeze ca în cazul Ucrainei, pretextând că apără cetățenii rusofoni, aflați în stânga Nistrului.

Astfel, Biroul pentru Reintegrare a Moldovei a subliniat că soluționarea conflictului transnistrean trebuie realizată exclusiv prin mijloace pașnice.

„Toți partenerii internaționali și autoritățile constituționale susțin cu hotărâre formula pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, respectând suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, a transmis instituția din R. Moldova.

Trebuie reamintit că, la 21 iulie, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a confirmat că nu a permis intrarea în țară a personalului militar rus  din așa-numitul grup operațional (OGRV), cu sediul în Transnistria .

Republica Moldova consideră ilegală prezența Forțelor Armate străine în Transnistria și cere retragerea acestora. Anterior, armata rusă putea să înlocuiască forțele militare staționate în Transnistria prin coridorul terestru al Ucrainei, dar, din 2014, nu au mai avut o astfel de oportunitate.

Grup operațional OGRV staționat în Transnistria este o structură destul de mică, la nivel de două batalioane de unități motorizate plus o unitate de comandă. În total, acesta este de la 1.500 la 1.700 de militari ai Federației Ruse. Marea majoritate a personalului OGRV este alcătuită din localnici care au cetățenie rusă.

Odesa, planuri pentru 2023

Șeful GUR, Kirilo Budanov, a declarat, în cadrul aceleiași emisiuni TV că există semnale care arată că Rusia nu a renunțat la cucerirea Odesei.

Astfel, rugat fiind să comenteze despre planurile Rusiei de a pune mâna pe Odesa la începutul lui 2023, Budanov a răspuns: 

”Ei au un astfel de plan. De asemenea avem și noi planuri. Ce se va întâmpla? Timpul va spune”, a spus el.

”Rusia nu va putea debarca trupe la Odesa în timpul funcționării coridorului de export de cereale din porturile ucrainene”, a mai spus șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării.

"Adică, dacă cineva crede că Rusia va putea debarca trupe sub pretextul funcționării acestui coridor, atunci acest lucru este absolut nerealist. În plus, sistemele de rachete de coastă protejează deja coasta, ceea ce face ca astfel de acțiuni să fie absolut nerealiste, ” a mai adăugat Budanov.

"Rusia a vrut să escorteze aceste convoaie cu cereale, a vrut să inspecteze pe teritoriul nostru și așa mai departe. Niciunul dintre aceste puncte nu va fi pus în aplicare. Și Rusia a înțeles acest lucru", a mai menționat șeful Direcției Principale de Informații.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel