Șeful Statului Major britanic, mesaj: „Pregătiți-vă pentru un nou război european major”. Militarii sunt o generație ”care trebuie să se pregătească să lupte din nou în Europa”

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Șeful de stat major al armatei britanice le-a spus trupelor sale să se pregătească pentru o „luptă” și „victorie asupra armatei lui Putin” în „războiul terestru european”.

Generalul Sir Patrick Sanders a preluat comanda armatei britanice în această săptămână și i-a avertizat pe soldați că sunt o generație „care trebuie să se pregătească să lupte din nou în Europa”, deoarece invazia Rusiei în Ucraina subminează stabilitatea globală.

„Sunt primul șef de stat major din 1941 care preia comanda armatei sub spectrul unui război terestru în Europa care implică o putere continentală. O amenințare continuă din partea Rusiei arată că am intrat într-o nouă eră a insecurității”, le-a spus el trupelor.

”Este datoria mea să fac armata noastră cât mai eficientă posibil. Acum este momentul și este șansa noastră să profităm.

Declarația lui Sanders, scrie Daily Mail, vine într-un moment în care președintele rus Vladimir Putin amenință statele membre NATO și acuză Statele Unite că „se joacă de Dumnezeu”.

Într-un discurs lung, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Putin, condamnând America și aliații săi, a avertizat că „nimic nu va mai fi la fel”.

Putin i-a amenințat și pe oligarhii care se gândeau să părăsească cercul său.

El a anunțat că aliații occidentali „cred că au câștigat” și a spus că „operațiunea militară specială”, așa cum și-a numit el războiul din Ucraina, a devenit „o salvare pentru Occident, care dă vina pe Rusia pentru toate problemele sale”.

El a adăugat că Statele Unite se consideră „mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ” și că sancțiunile occidentale se bazează pe premisa falsă că Rusia nu are suveranitate economică.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a cerut liderilor lumii să se pregătească pentru un război lung în Ucraina sau pot risca ”cea mai mare victorie pentru un agresor din Europa de la al Doilea Război Mondial”.

„Trebuie să lămurim clar că îi susținem pe ucraineni în acțiunile lor (...) de a-i expulza pe ruși, de a expulza armata lui Putin, din tot ceea ce a câștigat de la 24 februarie”, a spus Johnson.

În timpul unei vizite la Kiev, el i-a spus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Regatul Unit este pregătit să lanseze o operațiune majoră prin antrenarea a 120.000 de soldați ucraineni la fiecare 120 de zile pentru a-i pregăti pentru lupta împotriva armatei lui Putin.

Cu toate acestea, el a încetat să ceară restituirea tuturor teritoriilor pe care Ucraina le-a pierdut din 2014 – inclusiv Crimeea – solicitate anterior de ministrul de externe Liz Truss.

- Vom continua să furnizăm echipament militar, iar acum pregătirea necesară acestui nou echipament pentru a-i expulza pe agresorii ruși din Ucraina, a spus Johnson.

„Va fi un moment pentru discuții despre viitorul Ucrainei și, în contextul unei Ucraine libere, noi și alte țări ne vom asuma angajamentele și garanțiile de securitate pe care le-am discutat”, a spus el.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel