Se întâmplă în Rusia: Transportorul de rachete nucleare intercontinentale s-a ciocnit cu un Porsche

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică
Foto: Rachetă intercontinentala RT-2PM Topol, flickr / Dmitry Terekhov
Foto: Rachetă intercontinentala RT-2PM Topol, flickr / Dmitry Terekhov

Deși așa ceva este de neimaginat în Europa, în Rusia vehiculele pentru transportul rachetelor balistice sunt o apariție comună pe drumurile locale.

Un accident de circulație bizar, pe care probabil nu îl veți vedea în altă parte în lume, s-a întâmplat în Rusia.

Un camion militar destinat transportului de rachete balistice intercontinentale a fost implicat într-un grav accident de circulație, petrecut undeva în Rusia. Totul s-a întâmplat pe 4 august, iar vestea s-a răspândit pe rețelele de socializare zilele acestea.

Fotografiile arată cum un vehicul militar uriaș de tip MAZ-7917 pentru transportul de rachete nucleare de tip RT-2PM Topol a lovit un Porsche Cayenne și un model Lada mai nou.

Din fericire, la momentul accidentului, camionul gigant, care cântărește mai mult de 30 de tone, nu transporta o rachetă cu focos nuclear, ci doar o carcasă de rachetă umplută cu apă și nisip pentru a simula condițiile de transport a unei rachete nucleare intercontinentale.

Accidentul s-a petrecut în orașul Barnaul, din Republica Rusă Altai, situat în sudul Siberiei de Vest, la granița cu Chinei și Mongoliei. Câteva detalii despre accident au fost publicate în presa locală.

Potrivit raportărilor din presă, șoferul Porsche-ului a lovit Lada și apoi  cele două mașini au ajuns sub roțile transportorului militar.

Deși așa ceva este de neconceput în Europa, în Rusia vehiculele pentru transportul rachetelor balistice sunt o vedere comună pe drumurile locale, așa că există posibilitatea ca un astfel de accident bizar să aibă loc.

Racheta balistică RT-2PM Topol (numele NATO: SS-25 Topol) este un sistem mobil care este transportat în mod normal cu astfel de camioane speciale. Este în serviciu din 1997 și este prima rachetă balistică intercontinentală dezvoltată de Rusia după prăbușirea URSS. Raza de acțiune a rachetei este de până la 11.000 de kilometri și poate purta un focos nuclear. Rusia deține 87 de astfel de rachete, dintre care nouă sunt staționate în apropierea orașului Barnaul.

Portalul Nuclearsecrecy.com estimează că, în cazul unei explozii a acestei rachete de o megatonă peste un mare oraș din vest, mai mult de 1,5 milioane de oameni ar fi uciși instantaneu, în timp ce aproximativ trei milioane de persoane ar fi rănite.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel