S-a supărat Drulă: Guvernarea PSD-PNL ne duce către o criză de proporții. Nu îi uitați, sunt niște bandiți

Irina Constantin |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Cătălin Drulă/ foto Facebook
Cătălin Drulă/ foto Facebook

Cătălin Drulă descrie apocaliptic criza economică în care ne aflăm abia la început.  

”Guvernarea socialistă cu epoleți PSD-PNL ne duce către o criză economică de proporții. O criză evitabilă în care vom ajunge din cauza unor bandiți.

A început deja cu inflația. Va ajunge în curând probabil spre 16-17%. Urmează frânarea abruptă a economiei. Împreună impactul celor două e devastator. În luna mai, le-am spus public lui Câciu și Ciolacu, în Parlament: “ne ducem în cel mai mare dezastru care se numeşte, tehnic, stagflaţie”.

Ieri, guvernatorul BNR Isărescu a spus același lucru: ”am fost întrebat care mi se pare că este acum cel mai mare risc, am spus scurt: stagflaţia”.

Ce înseamnă asta? Creșteri de prețuri încontinuu, scăderea puterii de cumpărare, firme care se închid, locuri de muncă care se pierd, șomaj, apartamente luate pe credit executate de bănci, oameni care ajung la disperare.

Adică multă suferință pentru oameni. O suferință pentru care Iohannis și Ciolacu sunt direct responsabili. O suferință care ERA EVITABILĂ. Prin politici fiscale responsabile. Prin reducerea cheltuielilor statului. Prin eficientizarea sectorului public. Prin reforme. Prin înlocuirea finanțării de la buget (programe-mamut fără finanțare ca PNDL3) cu fonduri europene.

Adică tot ceea ce netrebnicii de la guvernare nu fac.

Între timp, mediul privat este cocoșat de acest guvern nesimțit cu noi taxe. Deși tot mediul privat a dus greul și în pandemie. Solidaritatea și încrederea este completă ruptă de clientela grasă de partid pusă în cârca celor care muncesc cinstit zi de zi.

Din păcate, DECONTUL va fi plătit tot de români. Iar ei vor fugi de la guvernare, după ce au făcut țara praf. NU ÎI UITAȚI. Și nu le mai dați votul vreodată. Sunt niște bandiți.” a scris Cătălin Drulă, președinte interimar al USR, pe Facebook. 

”Europa este cea mai slabă verigă a economiei globale”. ”Sunt în miezul războiului și al crizei energetice”, iar euro va atinge paritatea cu dolarul până în august, explică analiștii, citați de NYT.

Adrian Vasilescu explică de ce stagflația este principalul pericol economic

”Despre dobânda cheie, de astăzi, în trecut, discutăm cât doriți. Despre evoluțiile dobânzii cheie în viitor nu putem să discutăm, pentru că anticipațiile privind dobânda cheie sunt interzise la Băncile Centrale, pentru că pot influența piața.”, a subliniat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Aceasta a întărit afirmațiile lui Mugur Isărescu și arată că scenariul cel mai distructiv pentru România este stagflația, combinația dintre inflație și stagnare economică. Mugur Isărescu explica, în conferința de joi, cât de nociv este acest fenomen, rememorând perioada anilor 70, atunci când economia mondială a avut nevoie de aproximativ 10 ani pentru a reveni pe creștere.

Citește continuarea aici

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel