Rusia ar pregăti un PREȘEDINTE pentru Ucraina. MARIONETA Kremlinului se află la Minsk (Presa ucraineană)

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Partea ucraineană spune că are informații privind un plan al Moscovei de a impune un președinte ascultător.

Regimul de la Kremlin a decis să-l implice pe Viktor Ianukovici în rezolvarea problemelor sale din Ucraina.

Potrivit unor informații deținute de ucraineni, președintele fugar Viktor Ianukovici se află în prezent la Minsk, iar Kremlinul îl pregătește în prezent pentru o operațiune specială, scrie Ukrainska Pravda, care citează o sursă din serviciile secrete ucrainene.

Jurnaliștii de la Pravda mai notează că, conform unuia dintre scenarii, rușii vor încerca să-l declare „Președintele Ucrainei”.

Cum ar putea să se desfășoare operațiunea de dezinformare

Informațiile primite indică faptul că Kremlinul ar putea pregăti o operațiune de propagandă sau o acțiune pentru readucerea în Ucraina a fostului președinte Viktor Ianukovici.

Sunt luate în calcul mai multe variante de acțiune, inclusiv răspândirea, în viitorul apropiat, pe cale mediatică, a unui apel al lui Ianukovici către poporul ucrainean.

Diaconescu: Vom vedea mișcări foarte interesante ale NATO, inclusiv în direcția României

”Situația de pe teren nu permite acum o dezvoltare pozitivă. Dacă se vor întâlni reprezentanți din cele două părți, nu vor face decât să se informeze reciproc, urmând ca fiecare să se întoarcă la autoritățile sale.

Câtă vreme se trage și componenta militară este dominantă, câtă vreme sunt probleme umanitare, aceste discuții nu pot să producă vreun rezultat concret”, spune Diaconescu

Este foarte bine că decidenții politici la nivel internațional. Pe de o parte, Alianța își securizează flancul estic și vom vedea, în zilele următoare, mișcări foarte interesante ale Alianței, inclusiv în direcția României.

Pe de altă parte, transmit Ucrainei nu numai un mesaj de încurajare, dar și elemente concrete, pe baza cărora să-și poată continua rezistența”, a subliniat fostul ministru de externe.

”Este o mobilizare care depășește nivelul politic, și care nu a fost luat în considerare de Kremlin, atunci când a pornit operațiunea”, mai spune Diaconescu

Cine este Ianukovici

Viktor Ianukovici este ce de-al 4-lea președinte al Ucrainei.

Refuzul său de a semna un acord de asociere cu UE a dus la proteste în masă în perioada decembrie 2013 - februarie 2014, cunoscute sub numele de Euromaidan, în timpul cărora au fost omorâți aproape o sută de protestatari.

Drept urmare, Ianukovici a fost înlăturat de la putere de Rada Supremă, după ce s-a aflat că a părăsit Kievul și a refuzat de facto să-și îndeplinească atribuțiile. Acesta locuiește, în prezent, în Rusia.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel