Noi confruntări militare între Armenia şi Azerbaidjan. 12 militari armeni, capturaţi de armata azeră

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Conform unor surse locale, la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan se înregistrau, pe 16 noiembrie, schimburi de focuri, în zonele Goris şi Kapan.

UPDATE: Pe 17 noiembrie, situația în zona de frontiera de est a Republicii Armenia, unde au avut loc confruntări între forțele armene și cele azere, în ziua precedentă, este relativ stabilă, acordul de încetare a focului fiind în general respectat, relatează ministerul apărări de la Erevan.

Doisprezece militari armeni au fost capturaţi, marţi, de armata azeră, anunţă Ministerul Apărării de la Erevan, pe fondul reintensificării tensiunilor militare la frontiera comună.

Ministerul armean al Apărării a anunţat că 12 militari au fost capturaţi de armata din Azerbaidjan, informează agenţiile de presă Interfax şi Reuters.

Armenia a cerut ajutorul Rusiei în conflictul militar cu Azerbaidjanul.

"Dat fiind că a avut loc un atac asupra teritoriului suveran al Armeniei, în virtutea unui tratat din anul 1997, cerem Rusiei să apere integritatea teritorială a Armeniei. Am pregătit şi o solicitare scrisă", a declarat marţi Armen Grigoryan, secretarul Consiliului de Securitate din Armenia, citat de agenţia Tass.

Azerbaidjanul acuză Armenia de escaladarea tensiunilor

În ultimele luni, tensiunile s-au amplificat din nou între Armenia şi Azerbaidjan. În iulie, trei militari armeni au fost ucişi în schimburi de focuri produse la frontiera comună. De câteva zile, se înregistrează confruntări militare în regiunea separatistă Nagorno-Karabah şi în regiunea armeană Siunik.

Citește și: Rusia agită din nou apele în Estul Europei. SG NATO: Mişcări "importante şi neobişnuite" de trupe ruseşti

Confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan produse anul trecut în Nagorno-Karabah s-au încheiat prin armistiţiul semnat pe 10 noiembrie 2020, după şase săptămâni de lupte soldate cu sute de morţi şi mii de răniţi, scrie mediafax.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel