Macron susține aderarea Republicii Moldova la UE. Maia Sandu dorește intensificarea dialogului Paris - Chișinău

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Președintele Franței, Emanuel Macron, susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Dorinţa Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană este perfect legitimă, iar Franţa va juca un rol important în recunoaşterea eforturilor acestei ţări de a se alătura comunităţii europene, a declarat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială la Chişinău.

Preşedintele francez a făcut această declaraţie în contextul apropiatului Summit al Consiliului European, unde va fi făcută publică decizia Bruxellesului cu privire la perspectivele europene ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, precizează Radio Chişinău.

La rândul său, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că viitorul republicii este unul european şi că autorităţile de la Chişinău mizează pe sprijinul Franţei în parcursul european al ţării, notează Agerpres. 

În cadrul conferinţei de presă comune a celor doi şefi de stat, Maia Sandu a declarat că integrarea Republicii Moldova este un obiectiv strategic, iar UE este principalul partener strategic, unde sunt direcţionare două treimi din exporturile moldoveneşti.

Maia Sandu dorește recuperarea activelor furate

Maia Sandu a vorbit despre relaţiile bune dintre cele două ţări, care au devenit şi mai dinamice în ultima perioadă, iar agenda bilaterală este una consistentă. Maia Sandu a spus că va fi amplificat dialogul cu autorităţile de la Paris în vederea recuperării activelor furate, care au fost identificate în Franţa.

Emmanuel Macron a salutat aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a spus că Franţa va susţine parcursul european al moldovenilor inclusiv din perspectiva faptului că ţara sa deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Republica Moldova este susținută în accederea în cadrul UE

"Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE şi această dorinţă de a se alătura familiei europene este legitimă. Cererea va fi dezbătută peste 10 zile la Consiliul European, pe 23 si 24 iunie, pe baza unui aviz al Comisiei Europene", a declarat Macron. Preşedintele francez a promis că ţara sa va depune toate eforturile pentru "a construi unitatea UE astfel încât să se ajungă la un compromis care să recunoască amploarea efortului înfăptuit, legitimitatea poporului moldovean să se alăture UE şi să trimită în acest vremuri şi ţinând cont de contextul descris adineauri un mesaj pozitiv şi clar la cererea formulată'.

Macron a mulţumit Republicii Moldova pentru găzduirea de refugiaţi ucraineni şi a condamnat acţiunile Rusiei în Ucraina.

Vizita lui Emmanuel Macron este a doua vizită a unui preşedinte francez la Chişinău, după cea efectuată de Jacques Chirac în 1998. În mandatul său de preşedinte, Maia Sandu a fost primită de două ori de către omologul său francez la Palatul Elysee.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel