Kremlinul spune care sunt cele două ”linii roșii”. Occidentul nu trebuie să le treacă

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Potrivit Kremlinului, cei doi şefi de stat şi-au exprimat dorinţa de a continua discuţiile cu prilejul videoconferinţei din 7 decembrie care s-a axat pe relaţiile Est-Vest, care sunt în prezent încordate din cauza mobilizării de trupe ruse în apropierea Ucrainei.

Biden a profitat de videoconferinţă pentru a-l avertiza pe Putin că Occidentul va impune "măsuri ferme de ordin economic şi de altă natură împotriva Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, în timp ce Putin a cerut garanţii că NATO nu-şi va continua extinderea către est.

Vladimir Putin şi Joe Biden au căzut de acord să poarte mai multe convorbiri pe fondul tensiunilor din cauza comasării de trupe ruse la graniţa cu Ucraina, a anunţat duminică Kremlinul, care a adăugat că lui Putin i-ar plăcea să se întâlnească şi în persoană cu liderul de la Casa Albă, transmite Reuters.

Liniile roșii ale Kremlinului


Într-o înregistrare video difuzată de televiziunea de stat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin nu a avut motive deosebite de optimism după discuţia cu Biden din cauza diferendelor constante şi foarte serioase dintre Rusia şi SUA cu privire la aşa-numitele "linii roşii" ale Moscovei pe care nu doreşte ca Occidentul să le treacă.

În afară de extinderea către est a NATO, Rusia a mai anunţat că nu doreşte ca anumite arme ofensive să fie desfăşurate în ţări cu care are graniţă comună, cum este cazul Ucrainei.

La 7 decembrie, Putin i-a transmis lui Biden că trupele ruse se află pe teritoriul rus şi că nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni, a declarat Peskov.

"Actualele... tensiuni şi aşa mai departe sunt create pentru a demoniza şi mai mult Rusia şi a o prezenta drept un potenţial agresor", a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a adăugat totuşi că cei doi lideri au căzut de acord să mai poarte o rundă de discuţii, poate printr-un legătură video, format pe care cei do preşedinţi l-au agreat.

"Cu siguranţă ne vom vedea, chiar îmi doresc ca acest lucru să se întâmple", i-a spus Putin lui Biden, potrivit unei scurte înregistrări video difuzate la televiziunea de stat Rossiia 1.

Kremlinul a declarat că este prea devreme pentru a spune când cei doi lideri se vor întâlni şi faţă în faţă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel