Decizie istorică, luată te România. MiG-21 LanceR au fost oprite la sol

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică

Pare că drumul pentru aeronavele MiG-21 ale României s-a încheiat.

MApN a decis să suspende toate zborurile cu avioanele MiG-21 LanceR din cauza accidentelor în care au fost implicate aceste aeronave.

„Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice”, a anunțat MApN.

Misiunile, preluate de aeronave F16

MApN mai anunță că au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp, precizează MApN.

Ministerul spune că aeronavele F-16 vor putea fi utilizate încă cel puțin 10 ani și vor fi înlocuite de avione F-35.

Aeronavele din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forțele Aeriene, vor putea fi utilizate pentru o perioadă de minim 10 ani și vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de generația a V-a, se mai arată în comunicatul MAPN.

Activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie, prin ordinul șefului Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.

Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă națională, precum și în cadrul Sistemului NATO.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel