Clotilde Armand, în conflict de interese și incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul General

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Politică
Clotilde Armand, în conflict de interese și incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul General / Foto: Facebook Clotilde Armand
Clotilde Armand, în conflict de interese și incompatibilitate. ANI a sesizat Parchetul General / Foto: Facebook Clotilde Armand

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General în privința primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei de către Coltilde Armand pentru favorizarea unor persoane. ANI a stabilit că primarul Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele 5 dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare, cu până la 30%.

De asemenea, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea managerului de proiect al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar al Sectorului 1 şi funcţia remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Clotilde Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie - august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

În plus, ANI a sesizat prefectul municipiului Bucureşti cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice, respectiv a dispoziţiei de numire în funcţia de manager de proiect şi a celor 4 dispoziţii prin care au fost suplimentate veniturile, atribuţii conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reţinute aspecte şi indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese în materie administrativă şi a legislaţiei în materie penală.

Ce spune Clotilde Armand

Clotilde Armand a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Integritate a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în privința sa.

"Gata! M-au prins... Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului "Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție"

Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.

De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.

Legea spune asta: - art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003: "nu se afla in situație de incompatibilitate, n sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile [...]".

Și asta: art. 16 din Legea nr. 153/2017:- "(2) Indemnizațiile lunare ale președintilor si vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%".

PS: Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treaba. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei", a scris Clotilde Armand pe contul său de Facebook.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel