A venit și mesajul Chinei pentru Guvernul Ciucă. Ce i-au transmis liderii chinezi

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Premierul chinez, Li Keqiang, i-a transmis un mesaj de felicitare omologului său român, Nicolae Ciucă, după preluarea funcţiei de prim-ministru al României.

Agenția chineză Xinhua informează că, în mesajul trimis vineri, Li a menţionat că prietenia tradiţională dintre China şi România are o istorie îndelungată.

Şeful guvernului chinez a mai spus că este pregătit să lucreze cu Nicolae Ciucă pentru a consolida prietenia dintre China şi România şi încrederea politică reciprocă, precum şi pentru a consolida relaţiile bilaterale şi cooperarea dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, pentru a obţine o dezvoltare mai mare.

Citește și: Cum e văzut premierul de localnicii comunei natale: ”O persoană foarte prietenoasă”

China reprezintă principalul partener comercial al României din zona asiatică, atât în ceea ce privește importurile cât și exporturile, reprezentând totodată si unul dintre principalii exportatori de capital în investiții străine la nivel mondial, clasându-se însă pe locul 19 în topul investitorilor străini în România.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel