Ce este oboseala TikTok și cum poți scăpa de aceasta

Autorul articolului: Sonia Baciu |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Foto: Freepik @Racool_studio
Foto: Freepik @Racool_studio

Câțiva reguli simple vă ajută să scăpați de oboseala TikTok.

Nevoia de relaxare ori pur și simplu starea de plictiseală îi face pe cei mai mulți să ”uite” de sine atunci când urmăresc filmulețele de pe TikTok, uneleeducative, altele mai mult sau mai puțin amuzante. Iar acest lucru, spun specialiștii, duce la oboseala TikTok.

Însă vizionarea înseriată a acestor video, în special de cei din generația Z, a celor născuți între 1997 și 2012,  are un impact impresionat asupra somnului, arată un sondaj al Academiei Americane de Medicină a Somnului (AAMS).

”TikTok a devenit, mai mult sau mai puțin, pârghia mașinii de sloturi a sistemului de recompensă din creierul nostru”, spune Howard Pratt, doctor în medicină, director medical de sănătate comportamentală la Community Health of South Florida, Inc. (CHI), notează Heathline.

Acest studiu, la care au participat 2010 persoane, a arătat că 93% dintre cei aparținând Generației Z stau treji și după ora de culcare urmărind diverse filmulețe pe social media, în special cele de pe TikTok, care a devenit cel mai populat domeniu web în 2021, depășind Facebook și Google.

De altfel, susțin specialiștii, TikTok poate fi deosebit de problematic pentru somn, deoarece obiceiul de a derula, în continuu, video după video, pare să fie greu de abandonat.

Un alt studiu, realizat în 2021, în China a sugerat că aplicația populară ar putea duce la mai multă oboseală în timpul zilei. Oamenii de știință cred că oboseala poate fi atribuită unor niveluri crescute de excitare cognitivă înainte de culcare.

Charissa Chamorro, PhD, un psiholog clinician privat cu sediul în New York City, specializat în tulburări de anxietate și probleme legate de somn, susține că ”cu TikTok, rămâi captivat pentru că următorul videoclip ar putea fi cel mai amuzant, cel mai discutat sau cel mai fascinant pe care l-ai văzut vreodată.

Rămâi treaz până târziu, în ciuda faptului că ești obosit, pentru că creierul tău tânjește după următoarea doză de divertisment fascinant. Videoclipurile de pe TikTok oferă, de asemenea, o recompensă imediată, în timp ce beneficiile somnului sunt experimentate mai târziu”, spune Chamorro.

Cum să scapi de oboseala TikTok

Pentru a scăpa de oboseala TikTok, cum a fost denumită de către specialiști, sunt câțiva pași simpli ce urmat:

- închideți telefonul cu cel puțin 30 de minute înainte de culcare, iar acest timp folosiți-l pentru ritualul pregătirii pentru somn;

- urmați o rutină înainte de somn;

- lăsați telefonul în altă cameră. Deși mulți folosesc telefonul pe post de ceas deșteptător, este indicat ca acesta să fie lăsat într-o altă cameră, astfel încât să nu mai existe tentația de a mai intra pe social media;

- dacă totuși nu puteți să renunțați la acesta, scoateți notificările care v-ar capta atenția să intrați pe telefon;

- stabiliți limite de timp pe rețelele sociale;

- stabiliți-vă un program de somn, prin respectarea orelor de culcare și de trezire, astfel încât să vă încadrați în cele 7-9 ore de somn recomandate de specialiști.

Vezi și: Statul în exces pe rețelele de socializare, impact asupra sănătății mintale. Anxietatea și depresia, cele mai afectate

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel