Beneficiile oțetului balsamic. De la piele și îmbunătățirea respirației, la reducerea glicemiei și a colesterolului

Autorul articolului: Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
FOTO: Freepik @alexanderku
FOTO: Freepik @alexanderku

Oțetul balsamic are beneficii neașteptate. Este bogat în minerale cu acțiune antioxidantă și antimicrobiană.

Oțetul balsamic este utilizat în asezonarea salatelor, iar proprietățile pe care le are îl recomandă și pentru aspecte ce țin de sănătate, în general, chiar și de partea cosmetică.

Oțetul balsamic are un conținut bogat de minerale, printre care sodiu, calciu, fier, potasiu, dar și urme de magneziu,  mangan, fosfor și zinc.

În baza acestui ”bagaj” nutrițional, oțetul balsamic are beneficii neașteptate pentru sănătate. 

Îmbunătățește sănătatea pielii. Oțetul balsamic conține compuși antimicrobiani, acid acetic și antioxidanți. Aceste componente pot contribui la îmbunătățirea tenului unei persoane în timp.

Alte oțeturi transparente au fost aplicate local pe piele pentru a ajuta la eliminarea acneei. Cu toate acestea, oțetul balsamic poate provoca pete, așa că nu trebuie aplicat direct pe piele.

Reduce zahărul din sânge. Oțetul balsamic ajută la reglarea zahărului din sânge atunci când este consumat ca parte a unei mese.

Promovează digestia. Acidul acetic este compusul activ din oțetul balsamic, iar acesta conține probiotice care ajută digestia. Probioticele descoperite în acidul acetic pot promova un microbiom sănătos și o digestie bună, îmbunătățind în același timp sistemul imunitar.

Reduce colesterolul. Oțetul balsamic poate ajuta la scăderea colesterolului. Antioxidanții din acesta ajută la blocarea celulelor toxice care cresc nivelul de colesterol din sânge.

Ajută la scăderea în greutate. Probioticele din oțetul balsamic ajută la sațietate. Unele cercetări indică faptul că oamenii pot consuma mai puține calorii pe parcursul zilei atunci când adaugă oțet la masa de dimineață.

Reduce refluxul gastric. Oțetul balsamic este folosit de unele persoane pentru a reduce refluxul gastric, dar și pentru a remedia arsurile la stomac.

Decongestionează nasul. Mirosul aparte al oțetului balsamic poate avea efect în desfundarea nasului. Sunt suficiente câteva picături de oțet de pus în aparatul de vaporizare și de inhalat vaporii.

Tratarea rănilor. Oțetul balsamic a fost folosit de mulți ani pentru a ajuta la tratarea rănilor. Eficiența acestuia este dată de faptul că oțetul balsamic are proprietăți antifungice, antivirale și antibacteriene.

Reduce tensiunea arterială. Un studiu de laborator, realizat pe șobolani, a evidențiat faptul că oțetul balsamic  poate ajuta la reducerea presiunii arteriale. Cercetarea sugerează că un consum cu regularitate de oțet balsamic poate să reducă hipertensiunea în timp.

Promovează circulația sanguină. Oțetul balsamic este realizat din struguri, care au conținut ridicat de antioxidanți, cu efect asupra vaselor sanguine. Astfel și oțetul conține polifenoli, notează Medical News Today.

Vezi și: Vitamina care reduce simptomele anxietății. În ce alimente se găsește aceasta

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel