De ce nu poți dormi dezvelit, chiar dacă e foarte cald

Autorul articolului: Sonia Baciu |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
de ce nu poti dormi. FOTO: Freepik
de ce nu poti dormi. FOTO: Freepik

Ce legătură este între temperatură și calitatea somnului.

Somnul odihnitor este unul dintre elementele cheie pentru energia de care avem nevoie, iar în perioada caniculară cu greu ne putem găsi locul în pat astfel încât să putem obține cele 7-9 ore de somn recomandate de specialiști.

Însă, oricât de cald este afară, temperaturi care într-o oarecare măsură se regăsesc și în casă, tendința de a dormi înveliți, chiar și numai pe zona de mijloc, este una foarte mare.

Mai mult, senzația de confort pe care ne-o oferă cearceaful sau o pătură subțire este mai puternică decât disconfortul termic. Pentru acest lucru există o explicație științifică.

”Ritmul nostru circadian este legat de temperatură, iar o scădere a temperaturii corporale are loc chiar înainte de somn”, a explicat Ellen Wermter, asistent medical și purtător de cuvânt pentru Better Sleep Council, potrivit Hufftington Post.

Temperatura corpului scade pe timpul nopții, iar prin acest mod își poate redirecționa energia spre alte sisteme, cum ar fi, de exemplu, cel digestiv.

Iar dormitul învelit împiedică scăderea prea mult a temperaturii corpului, fapt care ar duce la trezire peste noapte, astfel că sistemul digestiv își poate vedea liniștit de refacere.

Atunci când este foarte cald dormitul învelit se poate întoarce împotriva noastră, deoarece se creează o senzație de ”cuptor”, fapt care va reține și mai mult căldura corporală.

”Atunci când ești deja cald, aceasta ridică și mai mult temperatura și creează un cuptor cu aburi sub pătură”, a spus Wermter.

Deoarece scăderea naturală a temperaturii corpului chiar înainte de somn este un indiciu că este timpul să dormiți, temperaturile prea ridicate vă păcălesc creierul să creadă că este timpul să fiți activi, nu să vă odihniți.

Și chiar dacă reușiți să adormiți, sunt șanse să nu vă puteți menține somnul. ”Este probabil ca temperatura de bază să crească suficient de mult pentru a vă trezi, pe măsură ce corpul dumneavoastră lucrează pentru a se răci”, a mai spus Wermter, iar acest lucru vă întrerupe somnul.

La fel cum scăderea inițială a temperaturii corpului este un indiciu pentru somn, la fel și tragerea păturilor peste corpul obosit. Experții numesc aceste indicii ”asociații de declanșare a somnului”.

”Face parte din rutina ta și, fără ea, creierul tău simte că lipsește ceva și poate fi dificil să te relaxezi”, a spus Wermter.

Vezi și: De ce să bei cafea cu nucșoară. Printre beneficii, reglarea glicemiei și stimularea stării de bine

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel