Câțiva migranți, îmbrăcați în combinezoane medicale, au forțat intrarea în România. Spuneau că sunt din Siria, dar grănicerii au descoperit altceva

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social

Trei migranți, care intenționau să intre ilegal în România, au fost prinși de grănicerii ucraineni la 50 de metri de frontieră.

România se confruntă cu un număr tot mai mare de persoane care încearcă să treacă ilegal frontiera, fenomen care s-a amplificat în ultimii ani. Astfel, doar la granița României cu Serbia au fost înregistrate aproape 75.000 de tentative, un număr de peste zece ori mai mare decât în 2019, când au fost depistate 6.170 de persoane care căutau un trai mai bun în Europa.

Cei trei încercau să treacă granița româno-ucraineană, dar au fost reținuți în noaptea de vineri spre sâmbătă de polițiștii Serviciului de frontieră al Ucrainei, care asigură paza pe tronsonul frontierei de stat din Regiunea Transcarpatia. 

În speranța de a trece neobservați, migranții au încercat să se camufleze, profitând de terenul acoperit de zăpadă.

Aceștia veniseră pregătiți și purtau costume medicale de protecție, deschise la culoare.

Aceștia au fost reținuți în baza unor informații furnizate de ofițerii ”Departamentului de căutare operativă al Detașamentului de frontieră Mukachevo”, structură care acționează în zona punctului de trecere a frontierei Halmeu/Diakovo.

Potrivit comunicatului autorităților, cei trei erau bine echipați, dar nu aveau asupra lor niciun fel de document de identitate sau de călătorie.

Prinși la 50 de metri de granița cu România

Cei trei bărbați au fost prinși de grănicerii ucraineni, în jurul orei 01.00 dimineața, cu 50 de metri înainte de a ajunge în România.

Deși la început aceștia susțineau că sunt cetățeni sirieni, polițiștii de frontieră au stabilit ulterior că cel puțin unul dintre migranți era cetățean egiptean. De asemenea, în urma cercetărilor, a reieșit că nu este prima dată când oamenii legii îi rețin pe cei trei ”doctori”.

Polițiștii de frontieră vor să afle acum dacă este vorba și de alte persoane care ar putea fi implicate în organizarea tranzitului ilegal de migranți.

Bărbații au fost reținuți, urmând a fi plasați într-un centru de migranți, iar dosarele acestora să fie trimise în instanță, un judecător urmând a se pronunța cu privire la situația celor trei.

Citește și: Încă o zi liberă de la angajator pentru salariații care sunt de acord să se autorecenzeze

Prințul Charles ”ia taurul de coarne”. NU poate permite așa ceva

Premieră la Spitalul Militar Central din Bucureşti: A avut loc prima prelevare de cord

 

Pasaj de trecere pentru cetățenii din CSI

 

Ucraina este ultima stație, înainte de a intra în Uniunea Europeană, pentru migranții care aleg ruta estică, în special pentru cei proveniți din fostele state ale URSS.

Sunt frecvente încercările de trecere a frontierei de către cetățeni fin Asia Centrală. Cel mai recent caz descoperit este cel al unui grup de persoane din Uzbekistan, care au prezentat pașapoarte bulgare false la aeroportul internațional din Kiev pentru a se putea îmbarca într-o cursă aeriană spre Varșovia. Străinii le-au spus polițiștilor de frontieră că au cumpărat documentele contrafăcute de la o persoană necunoscută din Ucraina, pentru 12.000 de dolari.

 

 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel