Castravetele de mare, DELICATESĂ în bucătăria asiatică. Pescarii greci îi foloseau ca momeală, chinezii ca AFRODISIAC

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Economie

Castraveții de mare sunt extrem de apreciați și pot fi vânduți cu sute, poate chiar, cu mii de dolari pe kilogram.

Deși se găsesc în mai toate mările și oceanele, din Pacific, până în Mediterană, castraveții de mare sunt o necunoscută pentru mulți, care habar nu au că aceste creaturi marine sunt comestibile. Totuși, în bucătăria asiatică sunt considerați o delicatesă, iar prețul acestora este foarte ridicat, scrie Greekreporter.

În Mediterana, pescarii greci îi foloseau până acum pentru momeală, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe datorită interesului crescut pentru creaturile marine, în special de la cumpărători din China, acolo unde castraveții de mare fac parte din categoria de lux a fructelor de mare.

Unii pescari greci au obținut de curând autorizații de pescuit castraveți de mare, în special pentru zonele din jurul insulelor Kalymnos și Leros, unde castraveții de mare sunt cel mai des întâlniți.

Cererea crescută pentru castraveții de mare a dus la un pescuit excesiv în apele din apropierea Chinei, iar creaturile marine sunt acum pe cale de dispariție.

Enorma piață chineză a fost nevoită astfel să caute alte zone din care să aducă mult râvnitele fructe de mare, exprimându-și interesul pentru a cumpăra cantități uriașe de castraveți de mare din Marea Mediterană.

Aliment și afrodisiac

O mâncare populară în China și alte părți ale Asiei de Sud-Est, castraveții de mare sunt considerați „curățătorii” ecosistemelor marine, hrănindu-se cu resturi care provin de la alte organisme marine, motiv pentru care trăiesc pe fundul mărilor și oceanelor.

Oricine a văzut un castravetele de mare este de acord că delicatesa lasă mult de dorit la categoria ”aspect”.

Cu toate acestea, au o valoare nutrițională și farmaceutică ridicată și mulți îi consideră o delicatesă.

Pe lângă valoarea lor alimentară, chinezii susțin și că aceste creaturi marine servesc ca afrodisiac.

De asemenea, oamenii de știință au confirmat că unele substanțe chimice produse de pielea lor pot trata durerile articulare și pot avea chiar beneficii în tratarea cancerului.

Citește și: Mesajul FBI: Nu vă luați telefoanele la Jocurile Olimpice de la Beijing! Care sunt recomandările pentru sportivii americani

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel