Vîlceanu: Peste 80 de miliarde de euro vor veni în România în următorii 7 ani

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Economie

Peste 80 de miliarde de euro vor intra în România în următorul exerciţiu financiar 2021 - 2027, iar pentru asigurarea premiselor ca absorbţia fondurilor europene să fie de 100%, pentru programele operaţionale a fost prevăzută posibilitatea de supracontractare, adică de a fi depuse proiecte peste sumele alocate României, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, la sfârşitul şedinţei de Guvern.

"Astăzi a venit rândul ordonanţei privind fluxurile financiare pentru programele operaţionale 2021-2027, care a fost adoptată în această seară. Foarte multe elemente de noutate nu sunt faţă de fluxurile financiare din perioada 2014-2020, dar sunt câteva noutăţi totuşi. Aici aş specifica un element de noutate care îl reprezintă faptul că Programul Operaţional Regional (POR) nu va mai fi un program naţional - el a fost gestionat de Ministerul Dezvoltării -, ci vor fi opt programe regionale separate pentru fiecare agenţie de dezvoltare regională în parte. Deci, practic, fiecare Agenţie de Dezvoltare Regională (ADR) devine Autoritate de Management şi va gestiona fonduri europene prin POR", a spus Vîlceanu, scrie Agerpres. 

De asemenea, a continuat ministrul, actul normativ introduce posibilitatea de a fi realizate investiţii în infrastructura de transport prin parteneriate între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi autorităţile publice locale.

"Practic, aceste sume vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Transporturilor, dar vor fi implementate împreună cu autorităţile publice locale", a explicat şeful de la Fonduri Europene.

Un alt element de noutate



Un alt element de noutate este faptul că în bugetul Ministerului Transportului şi Infrastructurii şi în cel al Ministerului Apărării Naţionale vor fi cuprinse sumele necesare pentru spitalele din subordinea acestor două instituţii, în vederea asigurării cofinanţării pentru proiectele la care beneficiarii de fonduri europene, conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare, sunt aceste spitale.

"Nu în ultimul rând, aş vrea să subliniez faptul că, în vederea asigurării premiselor pentru ca absorbţia să fie de 100%, ministerele au prevăzut, de fapt pentru programele operaţionale a fost prevăzută posibilitatea de a supracontracta, practic de a avea proiecte peste sumele alocate României prin aceste programe operaţionale", a adăugat Dan Vîlceanu.

Cum va arăta viitorul exerciţiu bugetar



Ministrul a făcut cunoscut şi modul în care va arăta viitorul exerciţiu bugetar.

"Avem o alocare totală de 32,44 de miliarde de euro şi vom opera cu 16 programe operaţionale - opt la nivel naţional şi opt la nivel regional. Programele la nivel naţional sunt următoarele: Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă - care are o alocare de aproximativ 4,26 miliarde de euro, Programul Operaţional Transport va fi ca Autoritate de Management la Ministerul Transporturilor, care are o alocare de 4,42 miliarde de euro, Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare - cu o alocare de 1,65 de miliarde de euro, Programul Operaţional Sănătate - cu o alocare de 2,88 miliarde de euro, Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare - care are alocate aproximativ 3,09 miliarde de euro, Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială - aproximativ 2,97 miliarde de euro, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - aproximativ jumătate de miliard de euro, Programul Operaţional Tranziţie Justă - cu o alocare de 2,1 miliarde de euro, şi cele opt programe operaţionale regionale care au împreună alocată suma de 2,09 miliarde de euro. Deci, practic, prin intermediul ADR-urilor, care devin autorităţi de management şi vor fi POR-uri, fiecare un POR mai mic, a fost alocată suma de 2,09 miliarde de euro", a afirmat acesta.

Negocieri în curs



Potrivit lui Vîlceanu, negocierile cu Comisia Europeană pe aceste sume încă sunt în curs de desfăşurare, deci ele "pot suferi modificări minore".

"Un total (pe viitorul exerciţiu financiar - n. r.) ar însemna peste 80 de miliarde de euro, incluzând şi sumele din Politica Agricolă Comună. Peste 80 de miliarde de euro vor veni în România în următorii 7 ani", a susţinut Dan Vîlceanu.

Executivul a adoptat vineri Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021 - 2027 alocate României din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune, Fondul Social European Plus, Fondul pentru Tranziţie Justă, a anunţat vineri Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Potrivit sursei citate, ordonanţa de urgenţă stabileşte fluxurile financiare pentru gestionarea fondurilor europene alocate României în cadrul politicii de coeziune în perioada de programare 2021 - 2027. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel