Turcia anunţă prima reuniune a comitetului de monitorizare a angajamentelor Finlandei şi Suediei

Autorul articolului: Elena Didilă |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Ministrul turc al Externelor, Mevlut Cavusoglu
Ministrul turc al Externelor, Mevlut Cavusoglu

O reuniune între Turcia, Finlanda şi Suedia pentru evaluarea progreselor realizate în punerea în aplicare a cererilor Ankarei legate de contraterorism va avea loc în luna august, a anunţat joi şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu.

Potrivit demnitarului turc, aceasta va fi prima reuniune a 'comitetului permanent de monitorizare' ce va evalua punerea sau nu în practică a promisiunilor formulate în memorandumul semnat de Ankara, Helsinki şi Stockholm la finalul lunii iunie, cu ocazia Summitului NATO de la Madrid, relatează Agerpres.

Dacă aceste ţări nu pun în practică punctele care figurează în memorandum, atunci parlamentul nostru nu va ratifica protocolul de aderare, a avertizat Cavusoglu, care a reluat astfel o ameninţare făcută luni de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Semnarea memorandumului respectiv a permis ridicarea veto-ului Ankarei faţă de aderarea celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică.

Textul documentului afirmă că Helsinki şi Stockholm consideră Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) drept organizaţie teroristă şi că Finlanda şi Suedia se angajează să nu sprijine diverse grupări denunţate de Turcia, printre care Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria.

De asemenea, cele două ţări se angajează să examineze în mod prompt şi minuţios cererile de extrădare turce.

La Summitul NATO de la Madrid, din 28-30 iunie, Finlanda şi Suedia au fost invitate să devină membre ale NATO, după ce în 18 mai cele două ţări au prezentat cererea oficială de aderare la organizaţie.

Semnarea protocoalelor de aderare a celor două ţări nordice de către cele 30 de state membre NATO a avut loc la Bruxelles în 5 iulie. 

Citește și: 

Aurescu: Aderarea Suediei și Finlandei este un semnal care trebuie dat Rusiei. Există deschidere și din partea Turciei

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că România susține politica NATO a Ușilor Deschise.

Oficialul consideră că aderarea Suediei și Finlandei la Alianță va da un semnal puternic Rusiei privind unitatea membrilor NATO.

Mevlüt Çavuşoğlu (ministrul turc al afacerilor externe), Bogdan Aurescu, Zbigniew Rau (ministrul polonez al afacerilor externe)

”Am discutat atât în format trilateral, dar și separat, în reuniunea bilaterală, pe care am avut-o cu omologul meu turc Çavuşoğlu, despre acest proces de aderare. (...) Am arătat că aderarea celor două țări trebuie să aibă loc pentru că este un proces care va duce la consolidarea NATO.

În al doilea rând, este un semnal pe care trebuie să-l dăm Rusiei, de unitate a Alianței Nord-Atlantice, mai ales în contextul al războiului din Ucraina ”, explică ministrul.

Aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Oficialul român este optimist în privința aderării Suediei și Finlandei la NATO și spune că negocierile dintre Turcia și cele două state nordice au o evoluție pozitivă.

”Asigurările pe care colegul meu turc mi le-a dat au fost în sensul că dialogul continuă (...) până când toate problemele își vor găsi o soluție.

Am arătat că este nevoie de o decizie rapidă (a Turciei n.r.) pentru aderarea celor două țări, în așa fel încât până la summit-ul de la Madrid să putem să spunem că există un proces (...) care va duce la aderare. (...) Există deschidere din partea ambelor părți (a Turciei și a celor două state nordice - n.r.) pentru a ajunge la o soluție”, a  concluzionat Aurescu.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 27 mai 2022, la reuniunea Trilateralei pe teme de securitate a miniștrilor afacerilor externe din România, Polonia și Turcia, desfășurată la Istanbul, împreună cu ministrul polonez al afacerilor externe, Zbigniew Rau, și cu ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu, gazdă a reuniunii. Reuniunea Trilateralei are loc și în contextul aniversării în acest an a 10 ani de la crearea acestui format. 

În cadrul discuțiilor, cei trei miniștri de externe au abordat subiecte de interes... citește mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel