Surprize în Serie A, echipele de top s-au împiedicat

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Sport
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Liderul la zi din Serie A, Napoli,  nu a reuşit să câştige în ultima etapă. Dar nu e singura echipă mare care a dezamăgit. 

Liderul Napoli nu a reuşit decât o remiză albă, 0-0, sâmbătă seara, acasă cu Verona, antepenultima echipă din clasament, în etapa a 30-a din Serie A.

Cu golgheterul la zi din campionat, atacantul nigerian Victor Osimhen (21 goluri) refăcut după o accidentare şi intrând pe teren spre finalul meciului, Napoli nu a reuşit să străpungă defensiva oaspeţilor, mulţumindu-se în final cu un singur punct, scrie Agerpres.

Echipa pregătită de Spalletti rămâne însă lider detaşat în Serie A, cu 75 puncte, în timp ce Verona este pe locul 18, cu 23 de puncte.

Jucând în deplasare, cu Inter Milano, Monza a produs o mare surpriză, câştigând partida cu 1-0. Luca Caldirola a înscris singurul gol al partidei în minutul 78.

Cu 51 de puncte, înregistrând patru înfrângeri şi o remiză în ultimele cinci etape, Inter este pe poziţia a 5-a, în timp ce Monza este pe locul 12, cu 38 de puncte.

Avându-l pe portarul Ciprian Tătăruşanu pe banca de rezerve, AC Milan nu a reuşit să treacă în deplasare de Bologna, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul chiar din primul minut al întâlnirii, prin Nicola Sansone, milanezii egalând în minutul 40, prin Tommaso Pobega.

AC Milan este pe locul 4, cu 53 de puncte, iar Bologna e pe 8, cu 44 de puncte.

Aşa cum se ştie, vineri, Lazio, cu Ştefan Radu pe banca de rezerve, a învins în deplasare pe Spezia cu scorul de 3-0, într-un meci încheiat de gazde cu un om mai puţin pe teren.

Ciro Immobile (36, penalty), Felipe Anderson (52) şi Marcos Antonio (89) au marcat golurile echipei romane, de la gazde, Ethan Ampadu văzând cartonaşul roşu în minutul 84.

Lazio este pe locul 2, cu 61 de puncte, dar la 13 puncte de liderul Napoli. Spezia este pe locul 17 (din 20), cu 26 de puncte.

Într-un alt meci de vineri, Cremonese s-a impus acasă cu 1-0 în faţa lui Empoli, oaspeţii avându-l pe Răzvan Marin integralist. Singurul gol al meciului a fost reuşit de Cyriel Dessers (4).

Cremonese este penultima în clasament, locul 19, cu 19 puncte, iar Empoli este pe 14, cu 32 de puncte.

Celelalte partide ale rundei vor avea loc duminică şi luni.

Pe podium se află Napoli, 74 puncte, Lazio, 61 puncte şi AS Roma, 53 puncte.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel