Părintele Nicolae Dima, despre fiica sa, de 12 ani, căreia i s-a extras un chist din creier: Știți cum era Ecaterina? Era extraordinară

Autorul articolului: Anca Murgoci |
Data publicării:
| Categorie: Știri

Părintele Nicolae Dima a lansat un apel pentru fiica sa, Ecaterina, în vârstă de 12 ani.

 

„Ecaterina are nevoie acum de ajutorul dumneavoastră. Are urgentă nevoie de recuperare neurologică. Știți cum era Ecaterina? Era extraordinară. Era creativă, era mereu veselă, mereu foarte curioasă. Și știți ce s-a întâmplat? A trecut printr-o criză de hidrocefalie, apoi prin două stopuri cardiace. Mai târziu a fost operată.

I s-a extras un chist care nu era mare, dar era localizat exact în mijlocul creierului. Acum, după toate acestea, este într-un fel de comă. Nu este conștientă. Are nevoie să fie ajutată să se trezească din comă. Are nevoie, apoi, de tot ce înseamnă recuperare, adică musculatură, vorbit, toate celelalte abilități. Și toate acestea nu se pot face în România, adică nu se pot face în perioada aceasta a anului în România. Avem câteva variante de spitale din străinătate, însă este nevoie de bani pentru acest lucru. 

Am deschis conturi speciale pentru donații. Orice sumă pe care o puteți dona pentru ea este importantă. Știm că vine din inimă”, a spus părintele Nicolae Dima.

Preotul a spus că pentru a lua legătura cu el îi puteți scrie la adresa: [email protected]

„Puteți să luați legătura cu mine pentru că vreau să vă am în rugăciunile mele”, a zis preotul.

Firmele care doresc să doneze sunt rugate să scrie un mail la adresa de mai sus pentru a primi informații despre procedura de sponsorizare (deducere fiscală).

„Vă mulțumesc pentru toate rugăciunile din ultima perioadă. Acum vă rog să ne ajutați să o trezim din comă pe Ecaterina și să ducem vindecarea ei până la capăt. Va fi un drum lung, dar mergem pe el împreună cu credință în Dumnezeu”, a mai zis Nicolae Dima. 

Pentru Donații

în LEI: RO23INGB0000999913157577

Titular cont: Nicolae Dima

în EUR: RO20INGB0000999911593506

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: EUR

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

Titular cont: Nicolae Dima

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel