Masacrul din Uvalde, reacție ca-n cazul Alexandrei Măceșanu: O fetiță a sunat de trei ori la 911, dar polițiștii au așteptat afară. ”Sunt multe cadavre, nu vreau să mor!

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Un adolescent înarmat a ucis cel puțin 19 copii și doi adulți după ce a pătruns la mijlocul lunii mai într-o școală primară din Texas, acesta fiind cel mai grav atac armat ce a avut loc într-o școală din SUA în ultimii aproape zece ani, scrie Reuters. 

Cazul, însă, este similar cu cel al Alexandrei Măceşanu, fata răpită şi ucisă de Gheorghe Dincă. Asta pentru că un copil de 10 ani a sunat de trei ori la 911 din interiorul şcolii din Uvalde, în timp ce agenţii stăteau afară şi nu interveneau. 

"Sunt în clasa 112. Grăbiţi-vă, sunt multe cadavre. Nu vreau să mor, vă rog ajutaţi-mă. Profesoara mea e moartă. Oh, Doamne...". Acesta este apelul făcut de o fetiţă de doar 10 ani din interiorul şcolii din Uvalde, în luna mai. 

Operatorul de la 911 a trimis mesajul către sute de ofiţeri, pe care i-a direcţionat spre şcoala din Texas. Asta se întâmpla la 30 de minute după ce atacatorul a intrat în şcoală şi a început să împuşte pe toată lumea. 

Grav este faptul că abia după alte 40 de minute, timp în care fetiţa a oferit şi alte detalii autorităţilor, o echipă specială a intrat în şcoală şi a confruntat atacatorul. 

Conform CNN, autorităţile au tratat atacatorul ca fiind un suspect baricadat în şcoală, nicidecum o ameninţare activă, şi au preferat să aştepte personal specializat şi echipamente de asalt. Apelurile făcute de copii la 911 arată, însă, contrariul. 

Directorul Departamentului de Siguranţă Publică, Col. Steven McGraw, a recunoscut că s-au făcut greşeli, dar a insistat că departamentul pe care îl conduce nu a dezamăgit comunitatea. 

Tatăl fetiţei care a sunat la 911, fost ofiţer în Marina Americană, spune că ştie cât de greu este să dai informaţii când eşti atacat. 

"În acea zi, felul în care a reacţionat ea este incredibil", a spus bărbatul despre fetiţa sa. Despre adulţii care au intervenit, însă, el a spus că "niciunul dintre ei nu a avut curaj atunci". 

40 de minute de aşteptare de la sosirea Poliţiei până la intervenţie

 

"Am nevoie de ajutor, vă rog. L-aţi capturat? Vreţi să deschid uşa acum?", întreba fetiţa la 911 la ora 12:12 p.m. Abia la 12:50 s-a intervenit. 

Dispecerul de la 911 îi spune în mod repetat copilei să facă linişte şi să le ceară şi colegilor ei, alţi copii speriaţi, să stea liniştiţi şi să aştepte. 

"Le spun tuturor să tacă, dar nu mă ascultă nimeni. Eu înţeleg ce trebuie să fac în aceste situaţii, tata m-a învăţat. Trimiteţi ajutoare", a mai spus fetiţa. 

La 12:15, ea a transmis poliţiei că învăţătoarea sa a fost împuşcată, dar încă trăieşte, şi cere o ambulanţă. În faţa şcolii, 376 de poliţişti aşteaptă! 

La 12:12, pe staţia de emisie-recepţie a poliţiei se aude următorul mesaj: "Uvalde către toate unităţile. Avem un copil pe linie, în camera 12. Este cineva în interiorul clădirii?"

Iată restul dialogului:

- Spuneţi mai departe cu informaţiile de la copil! 

- Copilul spune că se află într-o cameră plină de victime. Repet, plină de victime în acest moment. 

- 10-4 (n.r. recepţionat)

Afară, şi un medic de pe ambulanţă le spune poliţiştilor că intervenţia durează mult prea mult. 

Din clasă, fetiţa de doar 10 ani sună a treia oară la 911. 

"Le puteţi spune poliţiştilor să vină în clasa mea? Puteţi trimite un poliţist, vă rog?", spune aceasta. Dar i se spune din nou să stea în linişte şi să le spună şi colegilor ei, unii dintre ei răniţi, să facă linişte şi să aştepte. 

Chiar dacă fetiţa i-a transmis dispecerului că i se pare că aude poliţie pe holuri, i s-a spus din nou să facă linişte. 

Apelul la 911 era încă în desfăşurare când poliţiştii l-au împuşcat pe atacator, iar dispecerul i-a transmis copilei să stea la podea, să nu se mişte. Asta se întâmpla abia la 12:50 p.m. 

CITEŞTE MAI MULTE PE DC NEWS

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel