Jim Carrey declară că s-ar putea retrage din actorie

Mara Ivan |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
”Ei bine, mă retrag”, a spus actorul
”Ei bine, mă retrag”, a spus actorul

Deocamdată este doar un anunț. Pentru că, așa cum s-a mai întâmplat și în alte cazuri, ”răzgândeala” nu ar fi o mare noutate.

Jim Carrey a declarat că se retrage din actorie după noul său film, "Sonic the Hedgehog 2", relatează sâmbătă The Independent.

Actorul, care revine în rolul personajului Robotnik în pelicula ce continuă aventurile din "Sonic the Hedgehog" (2020), şi-a exprimat intenţia de a se îndepărta de profesia sa. "Ei bine, mă retrag", a spus el pentru Access Hollywood, adăugând: "Da, probabil. Vorbesc destul de serios".

Actorul a dat apoi de înţeles că ar putea reveni asupra deciziei, după o pauză. "Dacă îngerii aduc un fel de scenariu scris cu cerneală de aur care-mi transmite că va fi foarte important pentru oameni, aş putea continua pe acest drum, dar iau o pauză", a spus el.

Explicând motivul din spatele posibilei sale retrageri, Carrey a declarat: "Chiar îmi place viaţa mea liniştită, îmi place să pun vopsea pe pânză, îmi iubesc foarte mult viaţa spirituală şi simt că, iar asta e ceva ce s-ar putea să nu auziţi vreodată că spune o altă celebritate cât timp trăieşte, am suficient. Am făcut suficient. Sunt suficient".

Citește și Scandal în lumea cinematografiei. Will Smith, decizie de ultimă oră. ”Am inima zdrobită"

Carrey a luat pauze lungi după rolurile majore. El a jucat în primul film "Sonic the Hedgehog" la câţiva ani după continuarea "Dumb and Dumber", din 2014. În acea perioadă, însă, a deţinut roluri în filme mai puţin importante, cum ar fi "The Bad Batch" şi "Dark Crimes", precum şi în serialul TV "Kidding".

Printre alte roluri majore ale lui Jim Carrey se numără cele din "The Truman Show", "The Mask", "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" şi "Batman Forever", în care l-a interpretat pe Riddler. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel