Ioan Andone, fost campion al României, a spus de ce s-a lăsat de antrenorat. Ultima experienţă "a fost cea mai proastă"

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Sport
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Ioan Andone a explicat de ce a decis să renunţe la cariera de antrenor. 

"Ultima echipă pe care am antrenat-o a fost Dinamo. Nu am putut să cred că mi se poate întâmpla experiența aia la vârsta pe care o aveam. Aveam 57 de ani.

M-am dus cu entuziasm, m-a căutat Ionuț Negoiță. Am făcut pregătirea, am început bine campionatul, dar în momentul în care căpitanul echipei, Paul Anton, îți pleacă după prima etapă și după a doua Mevlja... Când am văzut că la prima ofertă pleacă jucătorul... Mai fă treabă.

Nu mi-a plăcut, mi-a dat o stare din aia de dezgust. Ultima perioadă petrecută la Dinamo a fost cea mai proastă. M-a făcut să mă las. Efectiv, n-am mai vrut!", a spus Ioan Andone, în cadrul unui podcastului ”Tare de Tot”, realizat de Viorel Grigoroiu.

Cei mai mulţi bani i-a luat în Dubai

"În Dubai am avut cel mai mare salariu. Mulți bani, nu pot să spun. (n.r. cu șase zerouri) Da, da. Serios, salarii, bonusuri de instalare... Am avut bonus de instalare cât câștigă un antrenor la CFR sau la... După aceea, al doilea contract l-am avut la Astana. Vorbesc de salarii, nu de bonusuri de instalare", a mai spus Andone.

În 2022, Ioan Andone critica situaţia de la Dinamo 

"El (n.r Dorin Şerdean) spune că a cumpărat acțiunile de la spanioli. Când a făcut asta, trebuia să aibă bani să susțină clubul. El a beneficiat de o conjunctură. El așteaptă că poate cineva să-i cumpere partea lui. Eu cred că și dacă primește 500.000 sau 600.000 de euro cedează acțiunile. Cred că ar accepta. Sunt atâtea discuții.

Dacă ar dispărea, mi-ar părea rău. Sunt soluții destule. Se promovează în câțiva ani, poate se face stadion. O să se ajungă cum e la Craiova dacă echipa lui Badea ajunge în prima ligă. Nu e în regulă. În loc să-i strângi pe suporteri, tu îi divizezi. Oricum, Dinamo nu va dispărea.

Domnul Badea e un dinamovist. Am lucrat cu el de atâtea ori. Sunt convins că el o să se apropie de orice Dinamo care o să fie în față, să se bată la cupele europene. Eu sunt convins că ar accepta o unificare. Ce au făcut spaniolii în România mi se pare de domeniul fantasticului. E foarte greu să găsești un investitor", declara Ioan Andone, la Fotbal Club.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel