IGSU, aproape 9.000 de intervenţii în minivacanţa de Sf. Maria

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Social
Arhiva Foto
Arhiva Foto

Pompierii au avut o minivacanţă extrem de agitată, cu aproape 9.000 de intervenţii. 

"În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, peste 5.000 de pompieri salvatori au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel național, și au gestionat 8.653 situații de urgență.

Astfel, în ultimele cinci zile, mai bine de 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă aproape 7.000 de situații, au constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat. De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 668 incendii, în 47 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 941 misiuni de protejare a comunităților.

În urma solicitărilor primite, 6.988 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar 62 au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite. Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor judetene pentru situații de urgență a fost în ușoară creștere față de perioada similară a anului trecut (8.293 intervenții în intervalul 11-15 august 2022, față de 8.653 intervenții în perioada 11- 15 august 2023).

Nereguli la cazări sau locuri de concerte

Pe linie preventivă, premergător și pe timpul minivacanței, pompierii au derulat controale la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele la care s-a înregistrat un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, s-au avut în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, precum și în târguri tematice, campinguri, tabere școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

În urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână, colegii noștri au efectuat 1.392 controale de prevenire la nivel național, iar pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate 5.586 sancțiuni contravenționale, dintre care 919 amenzi, în cuantum de peste 4 milioane lei (4.037.802 lei).

Temperaturile crescute din ultima perioadă, i-au îndeamnat pe oameni să iasă la scăldat, însă, în ultimele zile, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut, din nou victime.

Nouă persoane de pe litoral, trase de curenţi în larg

Nouă persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, patru persoane și-au pierdut viața.

Situațiile s-au produs în stațiunile Mamaia și Costinești pe fondul valurilor mari și a curenților puternici.

Respectati recomandările noastre și informați-vă cu privire la condițiile de înot! Alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor.

Siguranța dumneavoastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc. În multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse întrun curent de apă.

Temperaturile crescute au generat, de asemenea, producerea incendiilor de vegetație, care au afectat suprafețe mari de teren. Astfel, în doar o zi, (13 august), pompierii au desfășurat peste 100 de intervenții pentru localizarea și limitarea flăcărilor care au cuprins peste 1.000 ha de teren. Din nefericire, în timpul unei astfel de misiuni derulată în județul Bacău, salvatorii au identificat o persoană vârstnică cu arsuri, decedată.

Pentru evitarea situațiilor deosebite, care vă pot pune în pericol viața sau bunurile, trebuie să țineți cont de faptul că arderea miriștilor sau vegetației este strict interzisă. Utilizarea focului sau prepararea hranei în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt puternic este, de asemenea, interzisă.

Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. Respectați atât măsurile de prevenire a incendiilor, cât și avertizările privind interzicerea scăldatului în locuri neamenajate!", transmit cei de la IGSU într-un comunicat de presă. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel