Facturile la gaze și curent. Legea compensării a fost promulgată. Ce compensații se acordă

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Social

Preşedintele Iohannis a promulgat, pe 29 octombrie, legea privind schema de compensare pentru consumul de energie.

Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.

Șeful statului a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 118/2021 privind compensarea la energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Legea se va aplica începând cu 1 noiembrie.

Schema de sprijin se aplică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, pentru următoarele categorii de clienţi finali:

  1. clienţii casnici;
  2. întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;
  3. microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale;
  4. spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, precum şi creşe;
  5. organizaţii neguvernamentale, precum şi unităţile de cult;
  6. furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, prevede textul adoptat.

Clienţii casnici primesc o compensaţie unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului.

Valoarea compensaţiei poate fi actualizată prin hotărâre a Guvernului, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de perioada de aplicare.

Schema de sprijin se aplică şi în cazul condominiilor cu încălzire centralizată având drept combustibil gazele naturale şi care au un singur punct de consum care deserveşte spaţiile locative din condominiu.

Pentru non-persoane fizice

Operatorii economici, clienţi finali - IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale -, pentru fiecare loc de consum, vor fi exceptaţi, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din reţea, tariful de distribuţie, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum şi de la plata certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi accizei, iar, în cazul gazelor naturale, vor fi exceptaţi de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi accizei.

Care este prețul de referință și ce înseamnă acesta



Preţul de referinţă al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh şi include tarifele reglementate pentru servicii de reţea, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi, acciză şi TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe şi tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum şi acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Preţul final achitat de clientul casnic pentru furnizarea de energie electrică/gaze naturale nu poate scădea sub preţul de referinţă.

Dacă, în urma compensării, prețul la gaze/energie ar scădea sub prețul de referință, atunci consumatorul va plăti acest preț de referință, care este oricum mai mic decât prețul din oferta furnizorului.

Consumul de energie electrică/gaze naturale al clienţilor casnici din perioada de facturare nu poate fi mai mic de 1 kWh pe zi energie electrică în perioada de facturare, respectiv 7 kWh pe zi gaze naturale şi nu trebuie să depăşească consumul de referinţă.

În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie - iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii finali care au beneficiat de schema de sprijin şi să comunice furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, mai stabileşte proiectul.

Plafonarea

De asemenea, preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează astfel:

  1. pentru energie, la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh,
  2. pentru gaze, la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh, mai stabileşte actul normativ adoptat.

Citește și: ANRE a majorat prețul gigacaloriei vândută de ELCEN. Bucureștiul va plăti 329 de lei, o majorare cu 86,5% față de anul trecut

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel