Dr. Alexandra Mircea, cel mai urmărit medic român pe Tik Tok, a acordat un interviu în care a vorbit despre cele mai mari curiozități ale pacienților legate de dantură.
Putem să avem dinți toată viața? Răspunsul este „da”. Cum putem reuși acest lucru, aflați de la dr. Alexandra Mircea.
Haideți să începem direct: Mulți gândesc așa: „de ce să am așa grijă de dinții mei? Oricum vor cădea”. Să le explicați cititorilor că, de fapt, dinții sunt cei care ne însoțesc toată viața.
Dr. Alexandra Mircea: Nimic nu se compară cu dintele natural, niciun implant, nicio punte, nimic altceva. Încerc să le explic cât de mult pot pacienților că e foarte important să avem grijă de dinții noștri, să-i menținem sănătoși, să nu ne dorim implanturi doar de dragul implanturilor sau fațete, și așa mai departe. Dinții naturali sunt sfinți și pot spune cu certitudine că poți muri cu dinții în gură, nu e musai să cadă, asta ca să dărâmăm și acest mit. Există pacienți vârstnici care au dinții lor până la 80-90 de ani, și asta doar pentru că au avut grijă de ei pe tot parcursul vieții.
Cum facem să-i păstrăm toată viața?
Dr. Alexandra Mircea: Este foarte important să păstrăm mereu o igienă corectă, completă și constantă. Pentru asta, periajul dentar trebuie făcut dimineața și seara și, suplimentar, în timpul zilei, pentru cine simte nevoia. În plus, e clar că cei care folosesc ață dentară stau mai departe de carii decât ceilalți, au o igienă mult mai corectă, dinții sunt mai sănătoși o perioadă mai lungă de timp, așadar recomand să luați în calcul și ața dentară în caz că nu o utilizați în prezent.
E important să mergeți la control la fiecare șase luni și să faceți și un detartraj care curăță resturile alimentare și tartrul pe care noi, acasă, singuri, nu-l putem îndepărta. Totodată, mai recomand, pentru cei care au dinții înghesuiți sau simt un oarecare disconfort, să apeleze la aparatul dentar, să-și alinieze dinții și astfel și spălarea lor să devină mult mai ușor de realizat.
Țin mult să subliniez că e important acest control periodic, pentru că așa se poate repara din timp orice problemă dentară am avea, și doar așa putem să ne menținem dinții sănătoși și frumoși mult timp.
Dr. Alexandra Mircea este cel mai urmărit medic român pe Social Media. Are 35 de ani, este medic stomatolog, specialist Invisalign și Dental Awareness speaker. Este, de asemenea, absolventă a cursului Leadership Principles a Harvard Business School.
O găsiți la clinica Dentalist care a fost deschisă în 2020 și are 5 cabinete medicale ce acoperă toate specialitățile stomatologice, plus un cabinet de radiologie. Dentalist este clinica dentară în care se tratează cei mai mulți pacienți cu ajutorul aparatelor dentare transparente, o inovație în ortodonție.