Consumul de alcool duce la îmbătrânirea mai rapidă a creierului. Ce spun specialiștii

Autorul articolului: Andreea Cercel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Sursa foto: pexels.com
Sursa foto: pexels.com

Medicii specialiști au realizat un studiu, potrivit căruia alcoolul duce la îmbătrânirea mai rapidă a creierului. 

Există o mulțime de motive pentru a evita să bei prea mult vin sau bere, mai ales că alcoolul poate fi dăunător pentru sănătate în diferite moduri. Cu toate acestea, s-ar putea ca acum să doriți să renunțați complet la alcool - sau cât mai mult posibil - deoarece un studiu recent a descoperit faptul că și consumul unei cantități moderate de alcool ar putea să vă îmbătrânească mai repede creierul.

În studiul din 2022 iulie, publicat în PLOS Medicine, cercetătorii au colectat date de la 20.965 de participanți a căror vârstă medie era de 55 de ani. În timp ce 2,7% dintre cei implicați nu consumau alcool, restul participanților consumau în medie 18 unități în fiecare săptămână, echivalentul a șase pahare de vin. Dacă preferați berea, atunci acest lucru poate fi tradus ca fiind șapte cutii și jumătate de bere. Chiar dacă unora nu li s-ar părea mult, acest lucru s-a dovedit a fi prea mult, atunci când vine vorba de menținerea creierului sănătos, notează eatthis.com

Consumul de alcool duce la îmbătrânirea mai rapidă a creierului

"În cel mai amplu studiu de până acum, am descoperit că un consum de alcool mai mare de 7 unități de alcool pe săptămână este asociat cu acumularea de fier în creier. O cantitate mai mare de fier în creier, la rândul său, este legată de performanțe cognitive mai slabe. Acumularea de fier ar putea sta la baza declinului cognitiv legat de alcool.", a declarat Anya Topiwala, de la Universitatea Oxford, care a fost în spatele studiului.

"Cercetătorii au descoperit că un consum moderat de alcool a fost asociat cu o mai mare acumulare de fier în ganglionii bazali, un grup de regiuni ale creierului care ne ajută să îndeplinim funcții cognitive, emoționale și legate de mișcare. Creierul este foarte sensibil la schimbările în metabolismul fierului. Un nivel anormal de ridicat de fier în creier a fost asociat cu stresul oxidativ, care duce la deteriorarea neuronală și la moartea celulelor.", spune Emma Laing, profesor clinician la Universitatea din Georgia și purtător de cuvânt național al Academiei de Nutriție și Dietetică.

Sfaturi pentru a reduce consumul de alcool

Dacă doriți să reduceți cantitatea de alcool pe care o consumați, pentru a evita îmbătrânirea potențială a creierului, dar și pentru sănătate, Laing spune că ar trebui "să alegeți băuturi cu alcool ușor". Dincolo de asta, "a bea unul sau două pahare de apă împreună cu fiecare băutură va ajuta la limitarea consumului excesiv, la fel ca și evitarea consumului de alcool pe stomacul gol".

Cu toate acestea, "în timp ce unele persoane s-ar putea bucura de înlocuirea băuturilor alcoolice cu alternative non-alcoolice, cei care suferă sau se recuperează de o dependență de alcool sunt avertizați să încerce aceste trucuri, deoarece alternativele ar putea spori nevoia de a bea alcool." Într-adevăr, Laing notează că implicațiile consumului de alcool asupra sănătății depind atât de mult de individ și de starea sa de sănătate pe care o are.

În cele din urmă, Laing spune: "Dacă aveți tendința de a bea în exces sau observați că alcoolul cauzează probleme în viața dumneavoastră, ar fi recomandată consilierea și programele de recuperare."

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel