Barcelona a câştigat pe Bernabeu cu Real Madrid, dar Xavi crede că madrilenii sunt favoriţi la calificare în retur. Ancelotti crede şi el în victorie

Autorul articolului: Florin Ravdan |
Data publicării:
| Categorie: Sport
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Antrenorul Barcelonei, Xavi, consideră că victoria cu Real Madrid, cu 1-0, în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, este una importantă, dar Real rămâne favorită la trofeu, informează AFP.


"Este o victorie importantă, dar Real Madrid rămâne foarte puternică. Pentru mine, Real rămâne favorită. Ei sunt foarte puternici fizic, Nacho, Rudiger, Tchouameni, Camavinga... Vinicius. Îşi creează ocazii la fiecare meci, ştiu să speculeze orice acţiune", a declarat Xavi după meci.

"Planul era să jucăm în jumătatea lor de teren, să câştigăm dueluri, să dominăm meciul cu mingea... Dar se întâmplă ca anumite echipe să te domine ele. Nu am reuşit să avem răbdarea necesară. După, Real aproape nu a mai avut ocazii clare. Apărarea şi-a făcut treaba, face parte din joc, dar nu a fost obiectivul meu principal", a mai spus Xavi.

"Nu am făcut meciul pe care l-am vrut. Real te poate domina, este foarte greu să-i deposedezi de minge pe Toni Kroos şi Luka Modric, dar am muncit foarte bine în defensivă. Trebuie să ne arătăm mai puţin imprecişi, să ştim când să atacăm şi când să ne apărăm. Ei ne-au presat tot meciul, a fost dificil. Ne-au dominat cu mingea. Echipa a fost bine, spectaculoasă în defensivă", a adăugat antrenorul catalanilor.

FC Barcelona a învins-o pe marea rivală Real Madrid, cu scorul de 1-0, joi seara, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, într-un El Clasico desfăşurat în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal.

Diferenţa a fost făcută de autogolul lui Eder Militao (26), mingea fiind respinsă de portarul Thibault Courtois în fundaşul brazilian la şutul lui Franck Kessie, scrie Agerpres.

Astfel, Barca are prima şansă de a juca o nouă finală în Copa del Rey, manşa secundă a semifinalei fiind programată pe Camp Nou în data de 5 aprilie.

Ancelotti, sigur că Real Madrid poate câştiga returul 

Antrenorul Carlo Ancelotti a apreciat jocul făcut de Real Madrid, în ciuda înfrângerii suferite în faţa Barcelonei (0-1), în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei, şi a afirmat că dacă madrilenii repetă meciul la Barcelona se vor califica în finală, informează AFP.

"În ansamblu, am făcut meciul pe care ni l-am dorit. Nu prin rezultat, dar în privinţa conţinutului. Acest lucru ne dă încredere pentru meciul retur. Şi dacă repetăm acest meci la Barcelona, vom trece mai departe. Suntem mulţumiţi de meci, pentru că nu ai mereu oportunitatea să controlezi jocul aşa cum am făcut-o azi (joi) în faţa unei echipe cum este Barca", a declarat Ancelotti.

"Am făcut un meci bun. Am pregătit un meci intens şi aşa a fost. Am presat, Barca nu a avut decât 34% posesie, iar acest lucru semnifică faptul că am făcut ce ne-am propus sub aspectul ăsta. Am fi putut face mai bine în atac, dar a fost dificil să găsim spaţiile de care aveam nevoie în jumătatea lor. Nu am reuşit să fim suficient de tranşanţi", a mai spus tehnicianul italian.

"Acum, trebuie să ne remontăm şi nu va fi prima oară când facem asta. Dacă suntem capabili să păstrăm intensitatea, atunci vom avea mai multe oportunităţi", a Ancelotti.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel