ANRE împarte amenzi de 2,3 milioane de lei pentru furnizorii de electricitate și gaze

Antonio Grigore |
Data publicării:
| Categorie: Economie

În perioada ianuarie – octombrie 2021, în baza sesizărilor și reclamațiilor clienților finali, ANRE a efectuat și un număr de 749 de acțiuni de control de tip supraveghere la furnizorii de energie electrică și gaze naturale, din care 534 în domeniul energiei electrice și 215 în domeniul gazelor.

În urma constatărilor efectuate, ANRE a sancționat principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale, aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de 2.365.000 lei.

Principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale au fost:

Hideroelectrica a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.550.000 lei în principal pentru:
• Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, după ce clientul final a acceptat condițiile de furnizare propuse de furnizor;
• Neîndeplinirea obligației de a furniza corect şi complet datele şi informațiile solicitate de ANRE și să îndeplinescă măsurile dispuse de aceasta.

Enel Energie Muntenia a fost sancționată cu amendă în valoare de 410.000 lei (320.000 lei în domeniul energiei electrice; 90.000 lei în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:
• Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului;
• Nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea clientului final a facturii cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată.

Citește și: Fără centrale de apartament în blocurile nou construite. Cu ce soluție vine ministrul mediului

Enel Energie a fost sancționată cu amendă în valoare de 190.000 lei (140.000 lei în domeniul energiei electrice; 50.000 lei în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:
• Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului;
• Nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea clientului final a facturii cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată;
• Neincluderea în factură a tuturor informațiilor prevăzute în regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali.

E-ON Energie România a fost sancționată cu amendă în valoare de 105.000 lei (90.000 lei în domeniul gazelor naturale; 15.000 lei în domeniul energiei electrice) în principal pentru:
• Nerespectarea obligației de a pune la dispoziția celor interesați, în scris, prin intermediul punctului unic de contact/punctelor de informare regională/locală, şi în format electronic, prin intermediul paginii proprii de internet, a ofertelor-tip definite pe fiecare categorie de client final;
• Nerespectarea obligației de a furniza gaze naturale în baza unui contract de furnizare încheiat cu clientul final;
• Nerespectarea obligației de a încheia contractele de furnizare a gazelor naturale, pe baza documentelor legale prezentate de solicitant.

Engie România a fost sancționată cu amendă în valoare de 90.000 lei în domeniul gazelor naturale, în principal pentru nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la sesizările adresate de consumatori cu privire la facturi.

CEZ Vânzare a fost sancționată cu amendă în valoare de 20.000 lei (10.000 în domeniul energiei electrice; 10.000 în domeniul gazelor naturale) în principal pentru:
• Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, după ce clientul final a acceptat condițiile de furnizare propuse de furnizor;
• Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel