WhatsApp este obligată să implementeze această funcție revoluționară până în martie - Ce schimbare majoră vine pentru utilizatori

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
WhatsApp este obligată să implementeze această funcție revoluționară până în martie - Ce schimbare majoră vine pentru utilizatori/ Freepik
WhatsApp este obligată să implementeze această funcție revoluționară până în martie - Ce schimbare majoră vine pentru utilizatori/ Freepik

WhatsApp se pregătește pentru o schimbare majoră, planificând să devină mai deschisă și să permită accesul la alte aplicații, chiar și cele concurente, nu doar cele din suita Meta.

Schimbările anticipate la WhatsApp promit să fie de amploare, oferind utilizatorilor posibilitatea de a trimite mesaje din alte aplicații de mesagerie care să fie recepționate în WhatsApp.

Această nouă funcționalitate, care va fi disponibilă pentru utilizatorii companiei controlate de Mark Zuckerberg, poate fi implementată datorită unei modificări legislative. În septembrie anul trecut, Parlamentul European a clasificat Meta, compania-mamă a WhatsApp, drept o "companie poartă" și a solicitat deschiderea serviciilor sale către terți în termen de șase luni - adică până în martie a acestui an. Aceasta face parte din setul de reglementări privind piețele digitale, prin care s-a impus Apple să-și deschidă iPhone-ul pentru utilizatorii din UE, în magazinele de aplicații ale terților.

Pentru un utilizator de WhatsApp, noua reglementare înseamnă să primească mesaje în aplicație din iMessage, Messenger, Telegram, Signal, și orice altă aplicație de comunicare prin mesaje. Mai mult, criptarea end-to end ar trebuie să fie operațională și în această situație.

Această interoperabilitate va începe cu mesajele text, urmând apoi imaginile, mesajele vocale, videoclipurile și transferul de fișiere. Apelurile și discuțiile de grup vor veni mai târziu, poate chiar și peste ani de zile, arată Forbes.

Utilizatorii au posibilitatea să aleagă

Dick Brouwer, director tehnic la WhatsApp, subliniază că o cerință de bază este ca utilizatorii să aibă posibilitatea să aleagă. „Pot alege dacă vreau sau nu să particip la schimbul de mesaje cu terțe părți. Acest lucru este important, deoarece ar putea fi o sursă importantă de spam și escrocherii".

Dacă optați pentru această opțiune, veți vedea mesajele de la alte aplicații într-o secțiune separată care va apărea în partea de sus a Inbox-ului, deoarece "aceste rețele sunt foarte diferite", spune Brouwer.

Noua funcție va permite comunicarea cu prietenii, cunoștințele ori familia indiferent de aplicațiile folosite de ei, fără ca să mai fi nevoit să descarci toate aceste aplicații.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel