Vremea se schimbă radical. Unde sunt aşteptate ploi puternice şi ninsori

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews | Dată: 20 ian 2023, 17:54 | Categorie: Știri
Vremea se schimbă radical. Unde sunt aşteptate ploi puternice şi ninsori
Vremea se schimbă radical. Unde sunt aşteptate ploi puternice şi ninsori

După câteva zile ca de primăvară, în weekend va ploua puternic, iar temperaturile scad radical. Directorul general al ANM, Elena Mateescu, anunţă prognoza meteo actualizată.

"Într-adevăr, vorbim de diferențe semnificative în ceea ce privește regimul de temperaturi de la o regiune la alta. Schimbarea se observă chiar începând de azi pentru că în regiunile intracarpatice temperaturile astăzi nu au mai depășit 7-8 grade.

De altfel, la această oră înregistrăm 0 grade în partea de sud-vest a țării, la Ban, Jimbolia, Reșița, Moldova Veche, Bozovici, iată valori apropiate de pragul de îngheț, în timp ce în sud-estul țării încă consemnăm valori peste 15 grade 17-18 grade de pildă, la Brăila, Galați, Grivița, Slobozia sau Fetești.

Ei bine, temperaturile rămân în aceeași notă, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, deși diferențele sunt semnificative comparativ cu valorile pe care le-am înregistrat în zilele de 18 19 și chiar 20.

Vorbim de temperaturi în continuare mai ridicate, cu valori cuprinse între 2 până la 10 grade de duminică chiar 15 grade ceea ce caracterizează în continuare o vreme mai caldă, în special în sud-estul țării.

În schimb, în zona montană, precipitațiile rămân în continuare predominant sub formă de ninsoare, dar este posibil și în Maramureș să consemnăm precipitații sub formă de ninsoare, precipitații mixte în Transilvania și în Dealurile de Vest", a spus Elena Mateescu, director ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite