Valul de cutremure a afectat orașe istorice precum Alep, Antakya, Șanliurfa

Alepul a fost locuit cel puţin din anul 4.000 î.Hr., datorită poziţiei sale strategice între Marea Mediterană şi Mesopotamia. Capitală a celebrului săpun, Alepul a fost al doilea oraş ca mărime din Imperiul Otoman în secolul al XIX-lea.

În timpul războiului civil din Siria (2012-2016), acest oraş din nord-vestul Siriei a fost teatrul luptelor dintre armata siriană, ajutată de aliatul său rus, şi insurgenţi, fiind puternic afectat în urma confruntărilor.

O parte din bastioanele citadelei sale din secolul al XIII-lea s-au prăbuşit. De aceeaşi soartă a avut parte şi minaretul selgiucid al moscheii omeiade, în timp ce souk-ul din Alep, cu magazinele sale vechi de câteva secole, a fost parţial distrus de un incendiu. "Peste 10% din monumentele istorice din Alep au fost distruse", potrivit UNESCO.

În urma cutremurului de luni, "părţi din moara otomană aflată în interiorul citadelei din Alep au căzut şi porţiuni din zidurile de apărare din nord-est s-au fisurat şi au crăpat", a precizat Directoratul general pentru antichităţi şi muzee. De asemenea, "părţi mari din minaretul moscheii ayyubide", din interiorul citadelei, s-au prăbuşit, "inclusiv intrarea în turnul de apărare mameluc".

În 1986, oraşul vechi din Alep a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar în 2013, pe lista siturilor aflate în pericol.

Antakya, vechea Antiohie, este acum în ruine. Oraşul a fost rivalul Alexandriei, romane, greceşti şi otomane, iar ulterior un oraş turistic apreciat în timpul mandatului francez de după Primul Război Mondial.

Situată în sudul Turciei, la mică distanţă de graniţa cu Siria, Antakya primeşte numeroşi refugiaţi alungaţi de război din această ţară.

Fondată în jurul anului 300 î.Hr. de Seleucus, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, Antiohia fost capitala imensului Imperiu Seleucid, care s-a întins timp de aproape trei secole de-a lungul Mediteranei şi a stăpânit peste o parte din Asia Mică, de la Babilon la Mesopotamia şi Anatolia până în Iran. Antiohia fost, de asemenea, unul dintre oraşele cheie de pe Drumul Mătăsii.

Integrată apoi în Imperiul Roman şi apoi în cel Bizantin, Antiohia a fost cunoscută pentru faptul de a fi un oraş multicultural, în care trăiau importante comunităţi de greci şi evrei. A devenit apoi un oraş cheie al creştinismului timpuriu şi rămâne important pentru bisericile creştine din Orient.

Situată în sud-estul Turciei, nu departe de graniţa cu Siria, provincia Şanliurfa ("Urfa cea glorioasă") găzduieşte, printre altele, cel mai vechi sanctuar din lume, Göbekli Tepe.

Situl, care a fost inclus din 2018 în Patrimoniul Mondial UNESCO, se numără printre cele care ar fi putut fi afectate, a anunţat luni organizaţia.

Cu peste 7.000 de ani înainte de Stonehenge şi de piramidele egiptene, mii de oameni se adunau la Göbekli Tepe pentru a se închina printre megaliţii săi bogat decoraţi.

Göbekli Tepe este o mană cerească pentru această provincie săracă şi îndelung neglijată, unde refugiaţii sirieni reprezintă acum un sfert din populaţie.

Situată pe un drum folosit încă din Antichitate pentru a face legătura între Anatolia şi nordul Mesopotamiei, vechea Edessa a fost un centru major al culturii siriene şi a jucat un rol important în conflictele dintre parţi şi Roma.

Comitatul de Edessa a fost în 1098 unul dintre statele create în Orientul Mijlociu de către cruciaţi, înainte de a fi anexat la Imperiul Otoman şi de a fi, sub numele de "Urfa", scena masacrării armenilor în 1895 şi 1915. În timpul Războiului de Independenţă, Urfa s-a remarcat în 1920 prin rezistenţa sa în faţa trupelor franceze.