Ungaria nu ia cerealele ucrainene cu două mâini: Control drastic asupra importurilor din Ucraina

Irina Constantin |
Data publicării:
| Categorie: Economie
foto ilustrativ
foto ilustrativ

În timp ce fermierii români acuză că se văd nevoiți să-și arunce producția din cauza importurilor din Ucraina, se pare că Ungaria nu este o piață atât de deschisă pentru vecinii ucraineni. 

Siguranţa lanţului alimentar al produselor agricole care provin din Ucraina este verificată permanent, până în prezent fiind efectuate controale la 156 de întreprinderi ungare din industria alimentară, a declarat ministrul de resort, István Nagy, potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri de Ministerul ungar al Agriculturii, conform Rador.

István Nagy a subliniat că în cazul cerealelor care sosesc în Ungaria din Ucraina sunt necesare controale stricte pentru a proteja interesele fermierilor ungari.

"Bruxelles-ul urmăreşte în continuare cu pasivitate că cerealele ucrainene destinate Africii de Nord şi Orientului Mijlociu şi transportate prin Coridoarele de Solidaritate, se blochează în Europa, provocând serioase perturbări ale pieţei. Fermierii ucraineni produc aceste cereale cu costuri de producţie reduse şi practici de producţie neutilizate în Uniunea Europeană, astfel că cerealele ajung în regiune la un preţ mic. Tocmai din acest motiv, cerealele ucrainene sunt supuse unui control strict al calităţii şi al siguranţei lanţului alimentar în Ungaria”, a subliniat István Nagy, care a amintit că Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria s-au adresat recent Comisiei Europene, solicitând implicarea sa pentru stoparea importurilor de cereale din Ucraina, dar de atunci Executivul de la Bruxelles nu a recomandat nicio măsură concretă pentru gestionarea situaţiei create. 

Bruxelles-ul nu susţine fermierii ungari şi pe cei din Europa Centrală, nu acordă un ajutor care să îi protejeze pe producătorii ungari, români, polonezi şi bulgari, care sunt neputincioşi, conform sursei citate. Comisia Europeană ar obliga fermierii din Europa Centrală să plătească preţul exporturilor de cereale ale Ucrainei, în loc să fie suportată această povară în mod uniform de toate ţările membre ale UE.

”Au inundat piața”

”Chiar şi din cauza produselor de miere şi a cărnii de pasăre, care provin din Ucraina la preţuri scăzute, produsele ungare sunt înlăturate de pe pieţele noastre de export tradiţionale. Ungaria solicită Bruxelles-ului - împreună cu mai multe state membre ale UE - ca pe ambalajele produselor de miere să fie indicată clar provenienţa produsului. În Europa, produsele de miere extrem de ieftine din ţări terţe au inundat piaţa, înlăturând mierea ungară de înaltă calitate”, a subliniat ministrul ungar al agriculturii, care a anunţat, totodată, că inspecţiile coordonate de Oficiul Naţional pentru Siguranţa Lanţului Alimentar sunt în desfăşurare.

Întreprinderile ungare care folosesc cereale ucrainene au o responsabilitate conform legii să utilizeze exclusiv materii prime care respectă reglementările UE şi interne. Acest aspect este investigat acum şi de Autoritatea pentru Siguranţa Lanţului Alimentar. "Ca şi până acum, Ungaria va oferi în continuare asistenţă şi sprijin pentru a se asigura că Coridoarele de Solidaritate funcţionează în mod corespunzător şi că cerealele ucrainene ajung în ţări terţe şi în Orientul Mijlociu, dar va proteja interesele fermierilor ungari", a precizat István Nagy.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel