Un asteroid uriaș va trece foarte aproape de Pământ

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social

Un asteroid cu o lăţime de peste 1.000 de metri zboară prin spaţiu spre Pământ. Asteroidul are o înălţime de aproximativ 2,5 ori mai mare decât Empire State Building din New York. Acesta va trece foarte aproape de Pământ pe 18 ianuarie 2022.

Un asteroid uriaş cu o lăţime de peste 1000 de metri zboară prin spaţiu spre Pământ. Acesta va trece pe lângă Pământ pe 18 ianuarie 2022. Astronomii l-au numit Asteroidul 7498 (1994 PC1).

Deşi este masiv, asteroidul 7498 (1994 PC1) nu este o ameninţare în acest moment. Asta înseamnă că nu ar trebui să ne facem griji că traiectoria sa se va schimba şi îl va aduce mai aproape de Pământ. De fapt, se aşteaptă ca 7498 să treacă la o distanţă de 1,2 milioane de mile de Pământ.

Vizibil cu telescopul

Asteroidul are o înălţime de aproximativ 2,5 ori mai mare decât Empire State Building din New York. NASA îl consideră un asteroid potenţial periculos din cauza dimensiunilor sale şi a apropierii pe care o are de planetă, conform BGR.

Şansele de a vedea acest asteroid uriaş cu ochiul liber sunt mici. Persoanele care vor sa îl vadă vor avea nevoie cel puţin de un telescop mic. De asemenea, vor trebui să aibă acel telescop îndreptat spre locul exact pe unde va trece asteroidul.

Acest asteroid uriaş a fost descoperit pentru prima dată de Robert McNaught în august 1994.

Astronomii au constatat că obiectul se deplasează cu aproximativ 43.754 mile pe oră în raport cu Pământul. Ei au putut apoi să folosească datele adunate de-a lungul anilor pentru a-i determina orbita exactă.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel