Ucrainenii nu exclud un război nuclear ''limitat''

Autorul articolului: Elena Didilă |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi
Comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi

Ameninţarea reprezentată de utilizarea de către Rusia a unor arme nucleare tactice ''nu poate fi ignorată'' şi o astfel de lovitură ar putea declanşa un război nuclear limitat, a declarat miercuri comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi.

"Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse", a afirmat generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, într-un articol publicat de agenţia naţională de presă Ukrinform, potrivit Agerpres.

"Este, de asemenea, imposibil să excludem complet posibilitatea implicării directe a celor mai importante ţări la nivel mondial într-un conflict nuclear 'limitat', în care perspectiva unui al treilea război mondial este deja direct vizibilă", a mai spus Zalujnîi, în articolul redactat împreună cu deputatul ucrainean Mihail Zabrodski.

Totodată, comandantul şef al armatei ucrainene a revendicat miercuri responsabilitatea pentru o serie de atacuri împotriva bazelor aeriene ruseşti din peninsula anexată Crimeea, între care unul care a provocat în luna august daune semnificative la aerodromul militar din Saki, în vestul peninsulei.

Generalul Zalujnîi a mai spus că loviturile au fost lansate cu ajutorul rachetelor, fără a oferi alte detalii.

Referindu-se la răspunsul Ucrainei la aşa-numita strategie a Moscovei de a "distanţa" războiul de cetăţenii ruşi, Valeri Zalujnîi şi Mihail Zabrodski se referă în articol la "eforturile de succes ale forţelor armate ucrainene de a transfera fizic ostilităţile către ... Crimeea".

"Ne referim la o serie de lovituri reuşite cu rachete împotriva bazelor aeriene ale inamicului din Crimeea, în primul rând împotriva aerodromului militar din Saki", se precizează în articol. O notă de subsol menţionează că atacul de la Saki a fost o "combinaţie de lovituri" care au avut loc pe 9 august şi care au scos "din acţiune" zece avioane de război ruseşti. 

CITEȘTE ȘI:

Zelenski: Ucraina sprijină propunerea privind crearea unei zone de protecţie la centrala Zaporojie

Ucraina va susţine propunerea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) privind stabilirea unei zone de protecţie şi de siguranţă nucleară la centrala nucleară Zaporojie (din sudul Ucrainei), dacă este vorba de "demilitarizarea" instalaţiei, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Interfax-Ukraina.

Anunţul vine după publicarea marţi după-amiază a raportului cu concluziile inspecţiei efectuate de AIEA săptămâna trecută la această centrală nucleară din sudul Ucrainei, aflată în prezent sub controlul forţelor ruse.

"Raportul semnalează prezenţa echipamentelor militare ruseşti pe teritoriul centralei nucleare, subliniază presiunea exercitată asupra specialiştilor noştri nucleari şi face referiri clare la ocupaţia militară rusă", a afirmat în noaptea de marţi spre miercuri Zelenski în discursul său zilnic, potrivit EFE.

În cursul reuniunii de marţi a Consiliului de Securitate al ONU, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a avertizat că prezenţa vehiculelor şi echipamentelor militare ruse în perimetrul centralei exercită o presiune excesivă asupra uzinei şi că, prin urmare, ar trebui retrase. De asemenea, "comunicarea cu autoritatea de reglementare ucraineană, care a fost întreruptă, trebuie restabilită", a spus el.

Referitor la propunerea directorului AIEA de a fi creată o zonă de protecţie la centrală, trebuie văzut conţinutul concret al unui astfel de instrument: ce înseamnă mai exact această protecţie, a afirmat Zelenski.

"Dacă conţinutul acestei propuneri este demilitarizarea teritoriului centralei nucleare - şi este logic, pentru că prezenţa militară rusă a fost cea care a adus centrala Zaporojie în pragul unei catastrofe radioactive - atunci putem susţine o astfel de zonă de protecţie demilitarizată", a adăugat preşedintele ucrainean.

Cu toate acestea, preşedintele Ucrainei a subliniat că organizaţiile internaţionale "din zilele noastre" au nevoie de "un mandat mult mai larg pentru acţiunile lor".

"Lumea nu numai că merită, ci are nevoie ca reprezentanţii AIEA să oblige Rusia să demilitarizeze teritoriul centralei nucleare şi să redea Ucrainei controlul deplin al acesteia", a afirmat el.

Dacă Rusia pune lumea "în pragul unei catastrofe radioactive, înseamnă că lumea trebuie să aibă mijloacele adecvate pentru a pune Rusia în condiţii în care un stat terorist va fi forţat să pună capăt terorii", a concluzionat Zelenski.

Citește mai mult AICI.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel