Taylor Swift, desființată de Courtney Love: "Nu este interesantă!"

Autorul articolului: Liana Ganea |
Data publicării:
| Categorie: Știri
foto: Courtney Love, Facebook
foto: Courtney Love, Facebook

Courtney Love a făcut mai multe comentarii răutăcioase la adresa unor vedete cunoscute din lumea muzicii. I-a supărat și pe... "swifties" (fanii lui Taylor Swift)!

Courtney Love nu și-a ales cu mare grijă cuvintele atunci când a fost întrebată despre părerea ei cu privire la artistele contemporane, inclusiv despre Taylor Swift. Într-un interviu publicat de jurnaliștii de la „The Standard”, artista în vârstă de 59 de ani a recunoscut că detestă, pur și simplu, "ideea de Swift".

„Taylor nu este importantă!”, a declarat artista care are în palmares 14 trofee Grammy: „Poate că reprezintă un spațiu sigur pentru fete și probabil că este Madonna de astăzi, dar ea nu este interesantă ca artistă”, a adăugat aceasta potrivit Page Six.

Love a făcut declarația surprinzătoare în timp ce își promova noul serial, „Femeile lui Courtney Love”, în cadrul căruia explorează influența reprezentantelor sexului feminin din industria muzicală asupra carierei sale.

Și mai multe vorbe rele

După ce a criticat-o vehement pe interpreta piesei „Anti-Hero”, Love nu s-a sfiit să-și exprime opinia despre Lana Del Rey, afirmând că ar trebui să-și ia cu adevărat o pauză de șapte ani. „Nu mi-a plăcut Lana de când a făcut coverul după piesa lui John Denver. Până la „Take Me Home Country Roads” am crezut că este grozavă”, a declarat artista.

Love a afirmat, de asemenea, că nu îi place muzica celebrei cântărețe Madonna și a avut și câteva comentarii la adresa lui Beyoncé. „Îmi place ideea lui Beyonce de a intra în lumea country, unde femeile de culoare nu au avut acces. Ca și concept, da, îmi place, dar muzica ei, nu”, a mai spus artista.

Fanii vedetelor criticate au taxat-o în comentarii: „Această Courtney Love critică mereu femeile mai tinere și mai frumoase decât ea. Bunico, ar trebui să-ți găsești o ocupație”, „Peste 100 de ani, numele Courtney Love nu va mai reprezenta nimic”, „Nimeni nu va ști cine este” - sunt doar câteva dintre sutele de reacții.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel