Taylor Swift: Albumul „Tortured Poets Department” domină topurile de vânzări din SUA și Billboard

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Taylor Swift: Albumul „Tortured Poets Department” domină topurile de vânzări din SUA și Billboard
Taylor Swift: Albumul „Tortured Poets Department” domină topurile de vânzări din SUA și Billboard

Taylor Swift, megastarul pop, a vândut 2,61 milioane de copii în format fizic și unități de streaming ale albumului său "The Tortured Poets Department" în prima săptămână de la lansare în Statele Unite, a anunțat duminică Billboard. Acest debut a fost descris de Billboard drept "un succes gigantic pe primul loc" în topul Billboard 200 al albumelor, informează Reuters.

S-au vândut în total 1,91 de milioane de albume în format tradiţional în săptămâna care s-a încheiat pe 25 aprilie, combinând descărcări digitale, CD-uri, casete şi incluzând, de asemenea, 859.000 de viniluri, a anunţat Billboard, menţionând date furnizate de Luminate. Albumul a generat 891,34 de milioane de difuzări oficiale pe platformele de tip streaming on demand.

"The Tortured Poets Department" a fost cel mai difuzat album în streaming într-o singură săptămână din toate timpurile, înregistrând de asemenea cele mai multe vânzări într-o săptămână pentru un album pe format vinil în perioada modernă, a mai spus Billboard. Este totodată cel mai bine vândut album până acum din anul 2024.

Noul material discografic este cel de-al 14-lea album de top al cântăreţei, care este de acum la egalitate cu Jay-Z în clasamentul soliştilor cu cele mai multe albume ajunse pe primul loc în clasamentele muzicale americane.

Taylor Swift a lansat prima versiune a albumului, care include 16 melodii, pe 19 aprilie. Două ore mai târziu, vedeta pop şi-a surprins fanii anunţând că noul disc este, de fapt, un dublu-album care include alte 15 melodii.

"Tortured Poets Department" este cel de-al 11-lea album de studio al cântăreţei în vârstă de 34 de ani, care stabileşte recorduri după recorduri şi care a câştigat pentru a patra oară premiul Grammy în categoria albumul anului la gala din februarie 2024 graţie discului Midnights.

Săptămâna trecută, Spotify a spus că Poets a fost cel mai difuzat album în streaming într-o singură săptămână, după ce a depăşit 1 miliard de difuzări pe platformă.

Taylor Swift a ajuns şi în topurile muzicale britanice vineri, cu vânzări care le-au depăşit pe cele ale tuturor artiştilor din Top 10 combinate şi devansând recordul deţinut de trupa The Beatles pentru artistul care a acumulat cel mai rapid 12 albume pe prima poziţie în topul din Regatul Unit.

Poets, distribuit de Universal Music Group, a primit în cea mai mare parte recenzii pozitive din partea criticilor şi a fanilor.

Taylor Swift îşi va continua "Eras Tour", turneul cu cele mai mari încasări din istorie, cu un concert la Paris în luna mai.

Taylor Swift este una din artistele de top care lansează albume în această primăvară. Cowboy Carter, al cântăreţei Beyonce, a fost lansat în martie, iar Dua Lipa şi Billie Eilish au lansări programate pentru luna viitoare.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite


DC Media Group Audience


pixel