Știri cu tagul: certificat verde

Foto: Pixabay
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a prezentat marți propunerile de relaxare.

Două persoane care au participat, ieri, la protestul din fața Parlamentului au fost reținute. 

Foto: Pixabay
Scandal provocat la Târgul de Crăciun de persoane care au forţat intrarea pentru că nu aveau certificat verde.

În alţi ani, târgurile de Crăciun din Europa erau cele mai căutate destinaţii din pe­rioada noiembrie – decembrie, însă anul acesta, restricţiile din Europa îi sperie pe turişti.

Administratorii au luat decizia să îi separe pe clienţii care sunt vaccinaţi de cei care nu pot prezenta certificatul verde la intrarea în magazin. În acest scop, au montat pe holul de acces un gard de plasă, asemănător celor folosite pentru delimitarea şantierelor.

Cel puţin pentru anumite categorii – persoane vulnerabile sau persoane la risc mare de expunere, cum e personalul medical, să fie nevoie de includerea unei doze booster în certificatul de vaccinare, doză de rapel la minimum şase luni”, a explicat Valeriu
În acest moment, certificatul digital de vaccinare este valabil până în iunie 2022, însă în perioada următoare lucrurile s-ar putea schimba. Și asta pentru că sunt ţări, precum Franţa, în care eliberarea certificatului verde va fi posibilă doar după doza booster, la persoanele de peste 65 de ani.

1


DC Media Group Audience